Asociația Diaspora Galben Albastră a organizat încă un eveniment jubiliar “ADGA 10 ANI”, organizația care s-a implicat de multe ori în sprijinirea clubului alegând, de această dată, să susțină un turneu juvenil.
”Cum putem sărbători mai frumos decât înconjurați de zâmbet, ardoare și ochi strălucitori de copii fericiți?” – a fost mesajul ADGA, care, într-o atmosferă destinsă, familială, frățească, l-au avut alături și pe maestrul Mircea Dridea ” care ne-a fost alături ca întotdeauna cu inima deschisă”. Grupele de lupișori dârji și inimoși ale FC Petrolul, CS Petrolul 95 și CS Petrolul Noua Generație. ne-au demonstrat că viitorul e senin și plin de speranță.
ADGA dorește să mulțumească acelora care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, oaspeților și spectatorilor prezenți că au creat alături de noi o zi de neuitat – au postat cei din ”Diaspora petrolistă” la finalul evenimentului.