9.000 de ploieşteni – atenţionaţi prin telefon de fiscul local de această obligaţie!

N. Dumitrescu

Potrivit legislației fiscale, se apropie termenul scadent pentru plata impozitelor şi a taxelor locale aferente celui de-al doilea semestru din anul fiscal 2023. Impozitele pe bunurile aflate în proprietate – clădiri, terenuri, autovehicule – se plătesc anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv, cu mențiunea că pentru plata cu anticipație, până pe data de 31 martie, a impozitului datorat pe întregul an s-a acordat și o reducere de 10%, valabilă și anul acesta. De precizat și că, având în vedere că data de 30 septembrie 2023 este zi nelucrătoare, termenul scadent se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare termenului scadent, respectiv data de 2 octombrie 2023, așa cum ne-a confirmat, ieri, și directorul Serviciului Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești, Simona Dolniceanu. Astfel, până pe data de 2 octombrie a.c., contribubilii ploieșteni își pot achita fără majorări cea de-a doua jumătate din valoarea impozitului pe care îl datorează pe anul curent, în cazul neplății, imediat după această dată, urmând să se calculeze majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună, până la data achitării integrale a sumelor datorate. De altfel, având în vedere că se apropie termenul scadent menționat, și fiscul local a ținut să le reamintească ploieștenilor despre această obligație, prin mesaje electronice trimise de la distanță. Concret, potrivit conducerii Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, în aceste zile, prin mesaje tip SMS prin telefon – numărul de la care este trimis mesajul fiind 1895 – această obligație este reamintită unui număr de 9.000 de contribuabili, persoane fizice și juridice, fiind vorba atât despre cei care au achitat doar o primă parte din impozitul pe care trebuie să-l achite, dar și despre cei care nu au achitat nimic din suma datorată anul acesta. Conform unei situații a SPFL Ploiești, până la data de 24 septembrie a.c., un număr de 127.985 de persoane își achitaseră taxele și impozitele locale datorate pe anul acesta, cu mențiunea că 99.762 dintre acestea s-au încadrat în categoria contribuabililor ”bun-platnici” întrucât au achitat – până pe data de 31 martie a.c. -suma datorată pe anul acesta în integralitate, având parte și de bonificația aferentă. Conform statisticilor ce reflectă situația încasărilor zilnice ale fiscului local ploieștean, din data de 3 ianuarie – prima zi din anul 2023 când a început încasarea taxelor și a impozitelor locale – și până pe data de 24 septembrie a.c., cele mai mari încasări s-au înregistrat la sfârșitul lunii martie a.c., respectiv pe data de 27 martie – 1.135.333,07 lei și pe 29 martie – 1.013.208, 73 lei, mai exact cu câteva zile înainte de expirarea termenului până la care se putea achita prima tranșă din impozitul datorat pe anul acesta.
La începutul lunii mai a.c., în evidențele Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești erau înregistrați 148.024 de contribuabili persoane fizice și 7.690 de contribuabili persoane juridice.