Giorgiana Radu-Avramescu
Dragul meu, bună seara! Miroase a gutui și a mere coapte. Ademenitoare e toamna, căreia multe versuri i-ai dedicat. O dezmierdai în zori, o mângâiai în noapte. Ca pe o femeie splendidă o vedeai. Niciun alt anotimp, cred, n-a fost mai răsfățat de privirea și cuvintele tale. Cum o fi toamna cerească? Tu-mi arăți doar ceea ce mă doare. Îmi vii în vis doar să-ți iei rămas bun. Te arăți așa cum n-aș fi vrut să te știu. În starea ultimă a vieții tale aici. Ai însă ceva ce ți-a fost greu să păstrezi, sub dominația bolii. Seninătatea, lumina. Așa ai venit noaptea trecută. Copleșit fizic, dar liniștit la chip. Ne așteptai, pe mine și pe Luciana, să ne spui salutul de final. Amândouă ezitam. Nu puteam. Până când, de câte ori să retrăim ceva ce ne chinuie permanent? Și totuși, am intrat în încăperea aceea necunoscută. În îmbrățișarea ta m-am trezit, neînțelegând cum poți fi atât de împăcat cu ceva ce mie îmi produce atâta suferință? De ce vii să-mi spui mereu adio, și nu te arăți așa cum erai înainte, cum nu mai reușesc să te găsesc, copleșită fiind de tot ce-ai trăit în ultimii doi ani? Îndură-te, te rog! Ajută-mă să trec peste cea mai întunecată parte a vieții noastre! Fără sprijinul tău n-am să pot. Vino, mândru, stăpân pe tine și pe vorbele tale. Pe farmecul tău. Recită-mi poezii, lovește cu bâta pamfletului politicieni care merită dojana, fă loc ironiei. Fii tu, cel de cândva! Fă un efort!
Eu fac multe eforturi aici, dragul meu! N-am să-ți vorbesc însă despre ele. Nu în astă seară, pentru a nu veni în contradicție cu parfumul toamnei. Acum fac loc întâmplării pozitive să se nască. Îți amintești că voiai să-mi arăți lumea? Am început s-o cunosc puțin câte puțin, datorită unor prieteni. Plec, pentru trei zile, la Milano. Datorită Anei, absolventă a Institutului Marangoni – secția Interior Design. A încheiat anul trei cu 30 de puncte din 30. Luni își prezintă proiectul de diplomă, și dacă va fi așa cum speră, va termina facultatea cu „honors”. Proiectul este despre cum poți (prin design) să-ți transformi casa astfel încât să fie un spațiu în care poți să scapi de toate problemele tale. Prin culori, materiale, lumini, tehnologie etc… A creat trei sfere în care prezintă trei “Escapes” diferite, ținând cont de modă și design pentru următorii ani (materiale noi și ecologice, durabilitatea spațiului, schimburi în funcționalitatea casei după covid, …) . Proiectul l-a gândit după ce a studiat partea științifică a modului în care reacționăm noi la diferite elemente (culori, materiale, forme) și care sunt cele mai mari probleme pe care le avem (depresie, anxietate…). Așa, casa noastră nu devine doar un spațiu frumos ci și util pentru personalitatea și sănătatea noastră. Acum lucrează la o agenție de design și social media – “Postology”. După doar câteva luni, ca stagiar, compania n-a vrut s-o piardă, așa încât a încheiat un contract pe trei ani, cu ea, lucru care se întâmplă foarte rar, după un timp atât de scurt de colaborare.
De ce-ți vorbesc despre Ana? Nu doar pentru că o cheamă ca pe fiica noastră, și ca și ea, în același an, 2021, ceva mai înainte de decembrie, în luna mai, și-a pierdut unul dintre părinți – mama, tot din cauza unei boli neîndurătoare. În primul an de facultate a navetat săptămânal între Milano și București, pentru a fi lângă mama ei. La unul dintre examene a primit atunci 28 de puncte, iar profesorii știindu-i situația, au vrut să-i acorde 30. A refuzat!
Ana e o tânără bătăioasă, pe care absența mamei, arhitect de profesie, n-a doborât-o. Ba, dimpotrivă! Îți redau cuvintele ei, la încheierea facultății: „Aș vrea s-o aud pe mama, cât de mândră e de mine, de școală, de job, de femeia care sunt. Știu că e mândră, dar vreau să o aud, s-o simt”. N-o mai poate auzi, n-o mai poate îmbrățișa decât în amintire, dar știe că-i vede strădania în calea ce-a urmat-o până la devenirea omului de azi. Și pașii au fost mulți. British School of Barcelona, American School of Valencia. Cu Bacalaureat american, internațional și spaniol. Cunoscătoare a șapte limbi străine. Așa e Ana, care a simțit ca zilele viitoare, acolo unde ar fi trebuit să fie mama ei, fizic, să fiu eu, deși poate o altă prietenă, o altă rudă s-ar fi cuvenit.
Îi mulțumesc și îi sunt recunoscătoare, dragul meu! Știu că te bucuri de portretul pe care ți l-am redat. Mai știu și că de Italia te leagă multe. Ai acolo repere sufletești de care nu te-ai desprins cu totul niciodată. Ai amintiri care n-au plecat odată cu tine. Eu voi păși pentru prima dată în a cincea cea mai populată țară a Europei. Îmi voi crea și eu amintiri, altcum decât ale tale. Altfel, mă zbat cu multele de aici, fără să știu dacă voi răzbate, și fără să răspund la ceea ce mi s-a spus de curând: „Te irosești degeaba! Vei ajunge la o vârstă, când vei regreta că te-ai sacrificat”. Am zis atunci: „Mai bine un muritor – „erou”, decât unul obișnuit”. Acum tac și ascult șoapta toamnei!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
