Este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ruși, fiind socotit drept unul dintre sfinții prin care Dumnezeu a renăscut monahismul isihast rus, prin îndeletnicirea cu rugăciunea neîncetată și revenirea la nevoințele ascetice.
Născut în ziua de 3 mai 1313 și trecut la cele veșnice în ziua de 25 septembrie 1391, la vârsta de 78 de ani, Cuviosul Serghie s-a arătat pe sine drept ctitor al uneia dintre cele mai mari lavre rusești – Lavra Sfânta Treime, aflată în nordul Moscovei – și al nenumăratelor suflete pe care le-a zidit și înca le mai zidește, prin cuvântul său cu putere multă, prin rugăciunile sale cele bineprimite și, acum, prin cinstitele sale moaște.