N. D.
Începând de astăzi, timp de câteva zile, respectiv până pe 22 septembrie, Ploieștiul va fi gazda manifestării ”Armata României este a mea”, în cadrul căreia vor avea loc evenimentele ”Secretele Mării”, ”Acei oameni minunați și mașinile lor zburătoare”, ”Noi suntem tereștrii”. Aflate anul acesta la cea de-a doua ediție, acțiunile au drept scop promovarea carierelor militare și civile conexe în rândul tinerilor, prin mijloace demonstrative și expoziționale, proiecții video și prezentări directe ale celor implicați în procesul de cercetare, învățământ și aplicație instructivă. Potrivit organizatorului evenimentului – Asociația ”Suntem România”, având ca parteneri numeroase instituții publice – acțiunile, ce vor avea loc la Palatul Culturii, la Sala Coloanelor și Sala Marii Uniri, vor consta în standuri de prezentare, expoziții de obiecte și machete tematice, prezentări tematice reale și virtuale zilnice, dar și în miniconcerte și spectacole, intrarea fiind liberă. Deschiderea manifestărilor va avea loc astăzi, la ora 13.00, când va fi marcată lansarea oficială a campaniei de promovare a Forțelor Navale Române în județul Prahova, cu precizarea că între orele 18.00-19.00 este programat și un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale în fața Palatului Culturii din Ploiești. Mâine, după vizitarea expoziției din Sala Coloanelor, vor avea loc prezentări și discuții libere pe următoarele teme: Cariera militară în Forțele Navale Române; Antarctica – al șaptelea continent,invitat fiind contraamiral (în rezervă) Marian Săvulescu, fost șef de stat major la Comandamentul Forțelor Întrunite; ”Forțele Navale Române, un instrument al Armatei României pentru asigurarea securității pe flancul estic al NATO” – invitat fiind contraamiral de flotilă (în rezervă) Constantin Ciorobea, fost comandant al Componentei Operaționale Navale și locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Navale, cu precizarea că pe parcursul întregii zile – inclusiv pe data de 21 septembrie- sunt programate prezentări și discuții susținute și de marinari militari, scafandri militari, infanteriști marini, studenți și elevi militari.
În ultima zi a manifestării, vineri, expoziția din Sala Coloanelor va fi văzută de către elevi din Ploiești și alte localități prahovene, după care vor urma alocuțiuni, inclusiv din partea unui reprezentant al Statului Major al Forțelor Navale.