Rompetrol, în parteneriat cu Primăria Comunei Blejoi, sprijină copiii în noul an școlar, prin amenajarea unui spațiu de învățare în curtea școlii, săli de lectură noi și donații de cărți, manuale și table de șah pentru studiul sportului minții.

„Școala din Grădină” este un spațiu educativ în aer liber în curtea Școlii Gimnaziale Radu Tudoran, cu o suprafață totală de peste 300 de metri pătrați, dedicat celor 242 de elevi și cadre didactice din comuna Blejoi, unde se pot organiza chiar și în perioada vacanțelor ateliere creative, spectacole de teatru, dar și ­cursuri și competiții de șah pentru elevii din ciclul gimnazial. Educația în aer liber o completează astfel pe cea clasică, din sala de curs, producând efecte educative mai puternice și mai durabile pentru întreaga comunitate.
Mai mult, în cele două școli din Blejoi și Ploieștiori au fost amenajate săli de lectură dotate cu cărți noi și toți copiii primesc manuale și table de șah, pentru studiul șahului în noul an școlar, de la clasa pregătitoare. „Educația are roluri multiple pentru individ și societate, cu implicații semnificative în stabilitatea și ­dezvoltarea socială, prosperitatea economică a comunităților. Investim în educație de peste 25 de ani, de la programe de internship pentru viitori specialiști în energie, susținerea învățământului dual în Prahova, donații pentru școli, parteneriate cu ONGuri pentru facilitarea accesului la educație pentru toți copiii și formarea resurselor umane în acest sector” – Luiza Moise, CFO Rompetrol Well Services.
Șah în școală este un demers inițiat în anul 2021 ce are ca obiectiv introducerea șahului ca materie de studiu în școlile din România, la nivel național.
În ultimii 3 ani au fost organizate lecții de șah cu prezență fizică și online, vizite și ore deschise, concursuri de șah pentru copiii din județele Constanța, Prahova, dar și la nivel național și internațional.

Rompetrol a sprijinit elaborarea unui manual de șah pentru anii I, II și III de studiu, tipărit în peste 35.000 de exemplare și distribuit copiilor atât în mediul urban și rural la nivel național. În România, șahul nu este o materie inclusă în programul școlar, dar beneficiile acestui sport sunt evidente, ajutând copiii să aplice gândirea logică și în viața de zi cu zi.