N. Dumitrescu

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, au fost tipărite deja cupoanele de pensii în care au fost incluse și ajutoarele pentru categoriile de persoane cu venituri sub 3.000 de lei, banii urmând să ajungă la beneficiari începând cu prima jumătate a lunii viitoare. ”În prima jumătate a lunii octombrie va începe livrarea pensiilor prin mandat poștal, iar de pe 12 octombrie vor fi alimentate conturile pentru beneficiarii care au optat pentru încasarea pensiilor pe card. Ajutoarele se acordă, în octombrie, după cum urmează: în cuantum de 500 de lei în cazul în care nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 de lei inclusiv; în cuantum de 400 de lei dacă nivelul veniturilor lunare este cuprins între 1.501 lei și 2.000 de lei inclusiv; în cuantum de 300 de lei dacă nivelul veniturilor lunare este cuprins între 2.001 lei și 3.000 de lei inclusiv. A doua tranșă a ajutorului din acest an pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei pe lună va fi livrată în octombrie împreună cu pensiile, așa cum prevede OUG nr. 168/2022. În acest sens, deja au fost tipărite tichetele care vor ajunge în cel mai scurt timp la beneficiari. În tichetele de pensii care ajung în octombrie este menționat și cuantumul ajutorului”, se arată în documentul menționat. Așa cum ne-a precizat, ieri, Graziella Chițu – purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Prahova, în luna octombrie a.c., 147.847 de prahoveni își vor primi pensiile mărite datorită acestor ajutoare, dintre acestea 108.051 de persoane fiind arondate Casei de pensii cu sediul la Ploiești, celelalte – respectiv 39.796 de persoane – fiind arondate Casei locale de Pensii Câmpina. În luna ianuarie a acestui an, 147.621 de prahoveni au primit pensiile mărite ca urmare a acordării primei tranșe a acestui tip de ajutor.