Echipa de senioare a FC Petrolul Ploiești a luat startul oficial în noul sezon, câștigând meciul de debut, 5-0, cu AFC Prahova Ploiești. Partida a contat pentru primul tur al Cupei României, iar elevele lui Cristi Iordache au punctat prin Mihaela Pârnău, autoare a unei „triple”, în minutele 14, 45 și 58, Viorica Constantin (62) și Delia Bercaru (75).
Sâmbătă, petrolistele, combatante la nivelul Ligii a 3-a, vor susține și primul meci din campionat, adversare fiindu-le tot jucătoarele de la Prahova Ploiești. Partida se va disputa, de această dată, pe terenul formației noastre, de la ora 11.00, pe stadionul „Vega”. Cele două echipe fac parte din Seria 2 a celui de-al treilea eșalon, alături de U Craiova 1948, Universitatea Craiova și ACS Student Sport Alba Iulia.
Tot la finalul acestei săptămâni va incepe competiția și echipa feminină U15, participantă în Campionatul Național de junioare. În runda inaugurală, FC Petrolul va juca cu Chindia Târgoviște, meciul fiind programat pentru vineri, 15 septembrie, de la ora 17.00, de asemenea pe stadionul „Vega”.
Pauză pentru „Tineret” și „U17”
Meciurile FC Petrolul – Farul Constanța, ce ar fi trebuit să se desfășoare, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Ligii de Tineret și Ligii Elitelor „U17” au fost amânate, în condițiile în care s-au suprapus cu acțiunile diverselor loturi „tricolore”, iar mai mulți jucători au fost, astfel, plecați la echipele naționale. „Dubla” Petrolul – Farul a fost reprogramată pentru data de 20 septembrie.
• În Liga Elitelor „U16”, FC Petrolul a pierdut meciul susținut, în deplasare, cu ACS Kids Tâmpa Brașov, gazdele impunându-se cu scorul de 2-0 (1-0). În Liga Elitelor „U15”, FC Petrolul a suferit o corecție drastică pe terenul lui ACS Kids Tâmpa Brașov, pierzând cu scorul de 9-2 (6-1)!
• În Liga Elitelor „U14”, FC Petrolul a câștigat clar disputa cu Petrosport Ploiești, scor 12-1 (7-0).
• La finalul săptămânii vom avea programate următoarele confruntări:
Liga de Tineret – Seria „EST”/Etapa 6
Duminică, ora 12.00 (stadion „Viorel Mateianu”, Boldești): FC Petrolul – FC Argeș
Liga Elitelor „U17” – Seria „EST”/Etapa 6
Duminică, ora 14.00
(stadion „Viorel Mateianu”, Boldești): FC Petrolul – FC Argeș
Liga Elitelor „U16” – Seria „EST”/Etapa 6
Sâmbătă, ora 12.00 (stadion „Chimia”, Brazi): FC Petrolul – Gloria Buzău
Liga Elitelor „U15” – Seria „EST”/Etapa 6
Sâmbătă, ora 14.00 (stadion „Chimia”, Brazi): FC Petrolul – Gloria Buzău
Liga Elitelor „U14” – Seria 3/Etapa 3
Sâmbătă, ora 10.00: Chindia Târgoviște – FC Petrolul Ploiești
Fotbal Feminin
Liga 3 – Seria 2/Etapa 1
Sâmbătă, ora 11.00 (stadion „Vega”, Ploiești): FC Petrolul – Prahova Ploiești
Campionatul Naţional „U15” – Seria 4/Etapa 1
Vineri, ora 17.00 (stadion „Vega”, Ploiești): FC Petrolul – Chindia Târgoviște.