Petrolul Ploiești și-a aflat, ieri, adversarele din Cupa României, competiție care, la fel ca anul trecut, se va desfășura într-un format ce cuprinde o fază a grupelor și, mai apoi, etape eliminatorii. Astfel, echipa noastră va face parte din Grupa A, în cadrul căreia le va întâlni pe Progresul Pecica (Liga 3), Chindia Târgoviște (Liga 2) și Sepsi OSK Sf. Gheorghe (Liga 1).
Grație locului 8 ocupat în ediția trecută de campionat, „lupii” au acces direct în faza grupelor, iar la tragerea la sorți au făcut parte din Urna A, alături de primele șapte clasate în stagiunea 2022-2023 a Superligii. În Urnele B și C s-au regăsit cele 16 formații care au obținut calificarea după desfășurarea tururilor anterioare ale Cupei României, rezultând, astfel, după procedura tragerii la sorți, patru grupe de câte șase echipe.
Astfel, FC Petrolul a fost repartizată în Grupa A, alături de deținătoarea trofeului, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, și de AFC Hermannstadt, Chindia Târgoviște (ambele provenite din Urna B), Progresul Pecica și Corvinul Hunedoara (ambele provenite din Urna C). Conform regulamentului, fiecare echipă va disputa câte trei meciuri, întâlnind câte o echipă din fiecare urnă valorică.
Programul Grupei A
Etapa 1 (27 septembrie):
ACS Procesul Pecica – Petrolul Ploiesti
AFC Hermannstadt – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Corvinul Hunedoara – Chindia Târgoviște
Etapa 2 (01 noiembrie):
Chindia Târgoviște – FC Petrolul Ploiești
Corvinul Hunedoara – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Progresul Pecica – AFC Hermannstadt
Etapa 3 (06 decembrie):
FC Petrolul – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Chindia Târgoviște – AFC Hermannstadt
Progresul Pecica – Corvinul Hunedoara
• Partidele se vor disputa pe terenul formației mai slab clasată în sezonul precedent.
Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, în semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde.
Cine sunt adversarii!
ACS Progresul Pecica – gruparea arădeană evoluează în Seria a 8-a a celui de-al treilea eșalon, aflându-se, după disputarea a două etape, pe locul 3, cu o victorie și un rezultat de egalitate. Anul trecut, Progresul a terminat campionatul pe poziția a cincea, iar în această fază a Cupei României a ajuns după ce le-a eliminat pe CS Avântul Periam (1-0), ACS Ineu (3-0), Șoimii Lipova (2-1) și ACS Viitorul Șimian (4-1). Echipa este pregătită de către Bogdan Bozian și Dan Stupar, primul îndeplinind, de altfel, funcția de antrenor-jucător al Progresului!
Chindia Târgoviște – cunoștință de data recentă, gruparea dâmbovițeană a retrogradat, în vară, din primul eșalon, după o ediție trecută de campionat în care Petrolul a câștigat două dintre cele trei dueluri directe. Chindia s-a restructurat din temeli în pauza dintre campionate, iar pe banca tehnică se află Vasile Miriuță, instalat în locul lui Dragoș Militaru, cel care începuse sezonul la conducerea târgoviștenilor. În Liga 2, Chindia ocupă 9 după șapte etape (două victorii, o remiză, două înfrângeri), iar în actuala ediție a Cupei României le-a eliminat pe CS Blejoi (5-0) și CS Phoenix Buziaș (3-0).
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – este câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei României, putând fi considerată, astfel, mai nou, drept o specialist a competiției! Cu Liviu Ciobotariu pe bancă, din vara acestui an, Sepsi a fost aproape să se califice și în grupele Conference League, pierzând la mare luptă, în play-off, duelul cu norvegienii de la Bodo Glimt. În campionat, covăsnenii ocupă locul 6 (12 puncte), imediat în spatele Petrolului.
Cu Sepsi ne-am întâlnit în Cupa României și în sferturile de finală ale ediției 2019-2020, dar și în faza grupelor ediției 2022-2023, ambele confruntări, disputate pe „Ilie Oană”, fiind castigate de către formația din Sf. Gheorghe.