George Marin

După ce i-a fost analizat modestul debut în echipa petrolistă, în prima etapă, Garutti a fost iarăși desemnat pentru radiografie de computerul nostru cu Raze Pix, cu intenția de a-i fi evaluat progresul.
Să vedem cifrele! Baloanele jucate și pasele sunt numeric asemănătoare cu cele din meciul contra Clujului. Desigur că majoritatea paselor au fost trimise către portarul Zima și către colegii din linia defensivă, aici intrând și cele două „libere” executate din terenul propriu. Singura extravaganță pe care Garutti și-a permis-o a fost pasa lungă cu care a dorit să îl lanseze pe Țicu (min. 24), o pasă eșuată. Numărul paselor a fost mai mic după pauză pentru că Petrolul a ținut jocul mai mult în terenul advers, dar, paradoxal, a și primit două goluri în acest răstimp. În plus, ori mingea l-a ocolit pe Garutti, ori el nu a fost acolo unde trebuia să fie. Trecând la dueluri, de data aceasta Garutti a fost mai implicat –și jocul i-a cerut-o – și a jucat la fel de simplu, deseori rudimentar, respingând simplu ceea ce a prins (a făcut bine în minutele 38 și 39). La acest capitol, trebuie menționată degajarea pe care a efectuat-o din careul mic la mingea parată, dar respinsă ușor în față de Zima, o minge la care ar fi putut interveni Nuñes da Silva (min. 28). Revenind un pic la dueluri, nu putem uita duelul pierdut în margine, spre mijlocul terenului, apoi, în aceeași fază, revenit lângă adversar, mingea strecurată printre propriile picioare. De aici a ieșit lovitura de pedeapsă apărată de Zima (min. 13).
Pentru că am ajuns la acest capitol, al situațiilor care au adus balonul în fața porții lui Zima, amintim situația când Garutti, lent și departe de adversar în acel moment, a pierdut duelul la cap și s-a născut ocazia lui Bodișteanu, Zima salvând în corner (min. 20). Dar ce putem spune de situația în care Cisotti l-a atras pe Garutti departe de zona sa (min. 22)? Galațiul a pornit atacul exact pe acolo, tip de acțiune adesea inițiată de adversari (vezi și fazele ambelor goluri marcate de gălățeni), semn că Dorinel Munteanu și-a făcut temele conștiincios. Întâmplare? Dar faza din minutul 43, când a pierdut duelul la 35 de metri de poartă, când pericolul a ajuns iarăși la poarta apărată de Zima? Ce întâmplare! Garutti a mai ieșit o dată în margine, a fost driblat și iar a fost șut la poarta petrolistă (min. 46). Iar întâmplare? Oare Garutti putea face mai mult la primul gol primit (min. 60)? Poate o alunecare pentru a trimite balonul în corner … Iată o întrebare la care nu putem primi vreodată un răspuns. Se mai naște o întrebare: unde se afla Garutti la faza celui de-al doilea gol primit? Departe de acțiune, depășit de ea după ce a pierdut duelul aerian, în retragere lentă față de dinamica fazei (min. 65). La fazele fixe în careul advers, Garutti a fost prezent fără a reuși măcar o singulară lovitură de cap. Caracteristic, însă, pentru Garutti a fost aretragerea extrem de lentă spre terenul propriu. Ba s-a ajuns până la a fi tras de mână de către Papp pentru a urgenta retragerea (min. 85). Chiar și așa, Garutti a revenit greoi și a trecut pe lângă minge la o situație a lui Cârjan, nefructificată, din fericire pentru Petrolul.
Nu putem trece peste afirmația făcută de Dorinel Munteanu la conferința de presă: „Astăzi am prins un portar într-o formă extraordinară”. Un lucru nu a mai spus Dorinel Munteanu, dar este știut de toată lumea. Una din condițiile ca un portar să demonstreze o formă extraordinară este ca apărarea din fața sa să aibă lacune. Oare și aceasta este tot o întâmplare?
Există și un mic plus, pe lângă cele trei respingeri și degajări utile menționate. Garutti a observat adversarul care a intrat în zona lui Papp, care se afla departe, astfel tăind posibilitatea de acțiune în acea zonă prin colaborarea sa cu Hanca (min. 62).
Oricum ar fi, rezultatul livrat de computerul nostru la comparația evoluției lui Garutti contra Oțelului relativ la cea din prima etapă a fost unul cu minus. Un minus mare.