Luiza Rădulescu Pintilie
Sunt greu de găsit cuvintele pentru a putea descrie starea de emoție încercată, la amiaza zilei de duminică abia trecută, nu mult după ce se stinseseră cântările sfinte ale Liturghiei și cele ale bucuriei creștinării a doi prunci, de toți cei prezenți în curtea impunătoarei biserici ploieștene „Nașterea Domnului și Sf. Apostol Andrei”, la cea de-a patra ediție a Festivalului ”In memoriam Clara Mărgineanu”-organizat întru aducerea-aminte a unei poete și jurnaliste stinse din viață mult, mult prea devreme și plecată să-și scrie versurile în eterne toamne cerești. Lansat acum patru ani pe aceeași inedită scenă de sub bolta cerului și atât de aproape de sfântul altar, la inițiativa și implicarea totală a directorului firmei BES România, Martha Maria Mocanu, după ce îi fusese alături talentatei „femei-poem”, cum se autointitulase aceasta, în lupta cu o necruțătoare suferință ce, din nefericire, a răpus-o, festivalul și-a propus să fie, chiar de la începuturi, un “pariu pe prietenie“ și o garanție a neuitării aceleia care a avut o înaltă vocație a acestui frumos sentiment. Și, chiar de s-au mai răsfirat, în timp, rândurile inimilor ce au vibrat la unison, în numele prieteniei și al neuitării, poate că, de fapt, în această cernere, au devenit mai adânci și mai trainice simțămintele celor ce au revenit, în miez de septembrie, la chemarea statornică a organizatoarei, să-i aducă trandafiri albi aceleia care a lăsat scris, într-o poezie numită chiar “Un tradafir pe masă” – și citită cu marea emoție de fondatoarea acestor întâlniri de suflet, pentru care merită toată aprecierea: „Sunt lacrimă, sunt trandafir, sunt rană”. Și patru trandafiri au fost plantați, simbolic, lângă zidul bisericii-catedrală, iar un al cincilea, respectând un vechi gest creștinesc, a fost dat de „pomană” spre a-i înflori, întru veșnicie, numele și amintirea Clarei Mărgineanu. Apoi, glasul preotului Ioanin Chilan rostitor, cu bândețe, al parabolei atât de cunoscute a florii din povestea descoperitoare a vieții și naturii umane a micului prinț a fost ca o luminoasă ridicare de cortină pentru ceea ce avea să fie o îngemănare de poveste, spectacol, rânduială întru pomenire , încât a risipit și norii ce stăteau să plângă. Un legământ pe prietenie și un stop cadru de suflet, cu parfum de trandafiri albi, pe clipa cea trecătoare semnate împreună de profesor și cercetător Luminița Tucă și regizorul Toma Enache, în toate momentele de mare încărătură emoțională în care au citit din poeziile Clarei Mărgineanu, cuprinse nu numai în zece volume tipărite, ci și într-o carte a destinului ce alătură file pământene și file cerești, de grupul folk „Două cuvinte”, condus de prof. Marius Glonț, de interpreții Cătălin Stepa, Cezar Bălan și Vanghele Gogu cântând unele dintre cunoscutele melodii folk ce au răscolit amintiri unui public care i-a însoțit cântând și aplaudând, de soliștii Alin Horia Mânzat și Liviu Indricău ce au dovedit că, slujită cu credință, muzica este la fel de înălțătoare și de purtătoare a tainei fericirii cântată și pe mari scene ale Operei Naționale și sub cerul liber. Am fost onorată ca, la rându-mi, să adaug câteva cuvinte și câteva gânduri, într-o modestă pledoarie despre bucuria vieții de fiecare zi care merită trăită drept șansă a unei reînnoite vieți, bucurându-ne de oameni care nu vin întâmplător în calea noastră și neuitându-i când pleacă în mari călătorii. Și mi-am luat îngăduința ca din galbenele frunze de toamnă ale copacilor ce străjuiesc sfântul lăcaș să dăruiesc, simbolic, fiecăruia, nădăjduind că se împlinește credința că sunt purtătoare de noroc, ocrotire și fericire.
Dar peste toate, într-un înălțător și suprem omagiu, au rămas să mărturisească despre cea de-a patra întâlnire a prieteniei, a bucuriei de a fi împreună, de a depăna amintiri și neuitări, patru albi trandafiri… Și, cu siguranță, mărturisirea lor a ajuns și va continua să ajungă până sus, în ceruri, unde o poetă va fi murmurat, la rându-i, într-o toamnă eternă: “Sunt lacrimă, sunt trandafir, sunt rană!”.
