N. D.

Lista serviciilor medicale care sunt decontate de către casele de asigurări de sănătate se va extinde. Este vorba despre terapiile destinate pacienţilor cu autism, care ar putea fi decontate de la începutul lunii noiembrie a.c., anunțul fiind făcut la sfârșitul săptămânii trecute către Cătălin Măguleanu, în ultima zi ca director al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova, începând de astăzi, 18 septembrie a.c., acesta urmând să-și desfășoare activitatea la București, fiind detașat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate în funcția de director general adjunct în cadrul Direcției Economice. Așa cum a anunțat Cătălin Măguleanu, decontarea terapiilor destinate persoanelor cu autism ar urma să fie făcută în cadrul unui program naţional de sănătate curativ şi va acoperi două şedinţe pe zi. „Sperăm ca începând de la data 1 noiembrie să demareze procedura pe programul naţional de sănătate curativ pentru pacienţii cu autism, mai ales în zona de copii. Aşteptăm criteriile de evaluare care se vor finaliza printr-un act normativ după ce documentul este făcut public prin transparenţă decizională, iar de la 1 noiembrie, sperăm noi, sau 1 decembrie să se poată deconta două şedinţe pe zi de câte 50 de minute, valoarea unei singure ședințe fiind de 130 de lei”, a spus acesta. Adăugând că în vederea decontării acestor servicii medicale urmează să fie încheiate contracte între casele județene de asigurări de sănătate și cabinetele de psihologi autorizaţi de către Colegiul Psihologilor, Cătălin Măguleanu a mai precizat că inițiativa ce vizează ca și terapiile pentru cei cu autism să poată fi decontate a fost foarte apreciată de către familiile care au membri cu astfel de diagnostic, știindu-se faptul cât sunt de importante terapiile care se efectuează de la vârstă cât mai fragedă. Potrivit acestuia, în județul Prahova sunt peste 1.500 de copii cu autism, însă mulţi nu sunt declaraţi.
De adăugat că noul manager al CAS Prahova, în locul lui Cătălin Măguleanu, va fi Cătălin Stoea, cel care până acum avea funcția de director executiv în cadrul Direcției relații contractuale.Noul manager al CAS Prahova va fi Cătălin Stoea, cel care până acum avea funcția de Director executiv în cadrul Direcției relații contractuale
Noul manager al CAS Prahova va fi Cătălin Stoea, cel care până acum avea funcția de Director executiv în cadrul Direcției relații contractuale