Florin Tănăsescu

Mi-aduc aminte şi mă bufneşte râsu’ de vremurile-alea, când vedeam scris pe câte-o uşă la apartament: „Dr.ing. ixulescu”. Atunci, era haiul lumii, nu alta!
În dileala noastră de copii-derbedei, l-am întrebat pe unul: “Nu vă supăraţi, numele dumneavoastră este «Dr.» şi prenumele «ing.», sau invers?
S-a uitat la noi ciudat şi pe mecla lui (scuzaţi, a dlui «Dr.ing.»!) părea că scrie – sau chiar scria?: «Ce, mă, n-ai mai văzut artişti?».
Atunci a fost cred că prima dată când mi-a-ncolţit în mine ideea: «Cu d ‘alde d’ ăştia, nu-i de glumă! Ei sunt mai întâi funcţii, iar dacă mai au timp, oameni!”.
Şi i-am lăsat să-şi ducă zilele în lumea lor. Ba, chiar mi-am luat de la tâmplar uşa pe care îl plătisem să scrie, înaintea numelui şi-a prenumelui, “Megastar”.
Asta, până-ntr-o zi, când mă sună cineva şi se prezintă: “Sunt avocat Igreculescu. Voiam să te-ntreb…” .
Nu mai ştiu ce nedumerire avea, c-am râs de m-am spart. De telefon, ce să mai zic? Mi-a căzut şi i s-a stricat tastatura. În sensul că, dacă sunam pe cineva, cum credeţi că-mi răspundea? Aşa: “Bună ziua, domnu’ decan! Cu ce vă pot ajuta?”.
Şi iar am scăpat telefonul. L-am schimbat şi-acum pare normal.
Eu, nu prea! Şi nici alţii!
Zic despre unii, zic despre mine că nu suntem zdraveni la cap. Ştiţi de ce? Fiindcă am făcut armata. Şi-am aflat asta:
«Mă! La noi, la apevişti, funcţia dărâmă gradul. Dar atât! Doar gradul. Că funcţia nu suplineşte viaţa. Iar zilele nu iau «pe loc repaus» în faţa noastră. Trec, indiferent că suntem şefi de stat major, comandanţi de batalion sau soldaţi».
Aveam 19 ani, atunci. Şi-am râs. Îi dau dreptate acum.
Aşa că, importantă e pentru unii doar viaţa. Nu ce scrie pe-o uşă, nu contul din bancă, nu fudulia, nu mândria, nu multe!
Tot ce contează e să se bucure. De un septembrie…Cum e azi, de exemplu.
Cu răcoare, cu soare, cu “A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva…”.
Acoperă-mi inima, nu aroganţa!
Cam despre asta e vorba în viaţa asta.