Agenţi din cadrul Serviciului Rutier Prahova, al Poliției stațiunii Azuga și al Secției Rurale de Poliție Valea Călugărească au acţionat, zilele acestea, pe raza de competență, pentru reducerea numărului de accidente rutiere.
În acest context, potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, „accentul a fost pus pe prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool sau de substanțe psihoactive, precum și pe fondul abaterilor săvârșite de pietoni și bicicliști.
În total, au fost oprite, pentru control, peste 160 de autovehicule, fiind efectuate 90 de testări cu aparatele etilotest și drugtest. Pentru diferitele abateri de la normele rutiere, au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală fiind de peste 27.500 de lei.
Dintre acestea, cele mai multe – 32 de sancțiuni – au fost aplicate conducătorilor de autovehicule care transportau marfă, iar 20 – şoferilor care nu respectau regimul legal de viteză (…)”.