Comuna prahoveană Blejoi este înscrisă în programul SCUUT – Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce. Astfel, potrivit reprezentanților Primăriei Blejoi, sâmbătă, 5 august, la cabinetul medical al doctorului Andreea Toader, din Ploieștiori, se vor face analize pentru detectarea infecției cu virusul HPV și teste Babeș Papanicolau.
Doamnele și domnișoarele cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani se pot programa la telefon 0244/410800, astăzi – în intervalul orar 13:00-17:00, iar vineri, în intervalul orar 09:00-13:00. Analizele și testele se vor face gratuit, iar detalii despre rezultate se vor primi
atunci când fiecare dintre femeile interesate va ajunge la cabinetul medical.