Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a lansat, joi, în consultare publică, „Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului” şi modificările privind criteriile şi indicatorii care stau la baza sistemului de certificare a destinaţiilor ecoturistice.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis AGERPRES, scopul strategiei şi al planului de acţiune este de a promova ecoturismul, ca formă de turism care poate fi practicată în cadrul destinaţiilor în care natura şi cultura locală ocupă un loc central. Totodată, se urmăreşte creşterea rolului pe care ecoturismul îl joacă în dezvoltarea economică a acestor areale şi în prosperitatea populaţiei locale. „Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului” se structurează, astfel, pe un set de domenii prioritare, la nivelul cărora s-au trasat obiective strategice.
Astfel, în ceea ce priveşte cadrul instituţional şi asociativ, se urmăreşte creşterea parteneriatelor în ecoturism la toate nivelurile, stabilirea criteriilor naţionale şi internaţionale pentru destinaţiile ecoturistice şi consolidarea capacităţii administrative pentru implementarea politicilor ecoturistice, iar pe zona de infrastructură şi amenajare teritorială: dezvoltarea infrastructurii ecoturistice în destinaţii, protejarea arhitecturii tradiţionale şi limitarea urbanizării în zonele ecoturistice.
Domeniul “Educaţie şi conştientizare” vizează creşterea conştientizării asupra valorilor naturale şi culturale, domeniul ‘Dezvoltarea resurselor umane’ urmăreşte îmbunătăţirea pregătirii personalului din ecoturism, iar cel al ‘Dezvoltării afacerilor locale’ dezvoltarea ofertei ecoturistice locale şi îmbunătăţirea cadrului legal pentru întreprinzătorii locali. Alte domenii prioritare din strategie sunt: “Conservarea naturii şi protecţia mediului prin participarea activă la conservarea biodiversităţii şi aplicarea acţiunilor de protecţie şi dezvoltare durabilă în destinaţii” şi “Marketing prin cercetare de piaţă şi monitorizarea fluxurilor turistice, îmbunătăţirea calităţii experienţei ecoturistice şi crearea de branduri locale şi naţionale pentru promovarea ecoturismului”.
Potrivit sursei citate, proiectul de act normativ îşi propune optimizarea sistemului de certificare a destinaţiilor ecoturistice, un pas procedural necesar pentru crearea şi promovarea unei astfel de reţele cu notorietate pe plan naţional şi internaţional.
Mai mult, sistemul reprezintă şi un ghid pentru dezvoltarea destinaţiilor pe principii durabile, în scopul obţinerii unor progrese semnificative în îmbunătăţirea indicatorilor de mediu. În România, acesta a fost realizat în urmă cu aproximativ 10 ani, având la bază Criteriile Globale pentru Turism Durabil (GSTC) şi Standardul European de Ecoturism (EETLS).
Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de act normativ pot fi transmise până luni, 28 august a.c. (inclusiv).
Acasă Actualitate „Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului” – în consultare publică până pe 28...