Giorgiana Radu-Avramescu
Dragul meu, bun găsit! Perdeaua nopții s-a așezat la fereastră. Cerul e calm, chiar dacă-i întunecat ca o fiară. Stelele puține îi dau o tandrețe aparte. Valsul lor îmbie nu la somn, ci la visare. Visul acela închipuit cu ochii deschiși, cu libertatea deplină a sufletului de a-și permite orice dorință, fără opreliști, fără bariere dictate de conștient. Sufletul melodios care aspiră la mai frumos decât frumosul, la mai înalt decât înaltul, la altitudini nemăsurate încă. Noaptea aceasta nu se vrea petrecută la granița coșmarului, nu emană suferință, ci îndeamnă la tihnă, la regăsire a drumurilor rătăcite. E începutul ei abia, și presimt că voi asista la întreg spectacolul pe care l-a pregătit. Îi caut înțelesul, dar ideile mele se pierd. Mi-e teamă ca nu cumva să spun ceva, să fac un gest în contradicție flagrantă cu ceea ce mi se-arată. Așa încât nu-ți povestesc ce văd, ce trăiesc în clipa de față.
Mai degrabă mă întorc la ale noastre. E început de august. În curând se face de 14. Fiecare zi până atunci, fiecare secundă, pentru mine, are dublă încărcătură, dublă apăsare. Trăiesc totul cu intensitate. Mă poticnesc în detalii minore pentru alții. Mama îmi poartă de grijă, dar am liniștit-o. Am supraviețuit eu unor momente cu mult mai grele. Voi reîncepe să respir după data de 15. Acum sunt mai puțin singură decât augustul din anul trecut. Oameni apropiați din trecutul tău, și nu doar, s-au implicat în evenimentul dedicat ție. Evenimentul gândit chiar în ziua în care te-ai născut va fi pe potriva însemnătății tale, iar noi toți ne vom strădui să iasă bine. Voi face anunțul oficial zilele următoare. Nu puțini sunt aceia care deja și-au anunțat participarea.
Am ales să te salut astă noapte pentru că zorii mă vor prinde cu îndeletniciri pentru oaspeții cazați la „Conacul Muzeul Pietrei”. De aceea nici nu mă voi lungi cu vorba. Vom sta la povești pe îndelete când eu mă voi mai liniști, când de-aramă frunza sufletului tău nu va mai fi, ci verde ca iarba din livadă, de miere, ca lumina zilelor de august.
E atâta frumos, aici, la noi, dragul meu! Și o spun prin cuvintele celor ce-mi mărturisesc bucuria descoperirii acestui loc. Și cel mai mult mă surprind copiii. De pildă, o fetiță de cinci ani, zilele trecute îi spunea mamei ei că, pentru ea, vizita la Muzeul Pietrei a fost cea mai interesantă aventură. Astăzi, alți doi copii bucureșteni au spus ceva asemănător, iar un adolescent de vârsta fiicei noastre, cu părinți ploieșteni și trăitori în Belgia (tânărul știa foarte puțin limba română) a fost de-a dreptul impresionat. Cerea explicații suplimentare de la mama lui, se bucura cu adevărat de tot ce-l înconjura. A vrut să vadă de-aproape fânarul. A urcat treptele, a mirosit, a simțit lucerna proaspăt cosită. Ca un copil m-am bucurat la rându-mi de bucuria și curiozitățile lui. Acestea sunt marile recompense pe care le primesc, cu care mă hrănesc, și care-mi alungă umbrele deznădejdii.
Despre cartea mea nu ți-am mai dat vești. Am întârziat puțin coperta. Simțeam că trebuie să spun și eu ceva despre ea. Ieri am reușit puțin să mă adun. Iată ce va scrie pe coperta ultimă: „Cartea de față este un omagiu adus poetului Lucian Avramescu, la un an și opt luni de la plecarea sa către cer, și în luna și ziua în care ar fi împlinit 75 de ani.
„Scrisoare către tine – o sută de scrisori pentru Lucian” adună trăirile cele mai intense, încercările, dorul, neuitarea, amintirile și iubirea fără de sfârșit pentru cel care soț și mentor mi-a fost. Este dovada nerenunțării mele la dialogul cu cel plecat.
Prin scrierile acestea, legământul sufletesc va dăinui peste timp, chiar dacă cerurile noastre nu converg acum. Ele se vor aduna cândva, iar până atunci, scrisul ne va ține aproape!”.
Vei vedea și fotografia ei în curând. Vlad Herescu, tânăr scriitor și priceput în advertising, care de câțiva ani trăiește în America, a gândit coperta. Mie îmi place foarte mult. Sper să ți se pară potrivită și ție. Să primești darul meu cu drag. E o carte mângâietoare, chiar dacă, în mare parte, conținutul ei, îmi poartă lacrima.
Acum, la ceasul trecut de miezul nopții, simt să mă opresc deși multe gânduri mă frământă. Urmează o săptămână de foc, și e mai bine să ascult vocea nopții. Vocea nopții care prin glasul tău vorbește!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
