Țara noastră și Bulgaria vor conduce prin rotaţie Comandamentul Regional de Componentă pentru Operaţii Speciale, după cum a afirmat, într-un comunicat de presă, Ministerul bulgar al Apărării.
Stabilirea acestui comandament face parte din procesul de adaptare al NATO la mediul de securitate în schimbare în regiunea Mării Negre şi este o expresie a înţelegerii comune a nevoii de cooperare consolidată, notează ministerul bulgar.
Agenţia BTA – preluată de Agerpres- aminteşte că ministrul bulgar al apărării Todor Tagarev şi omologul său român Angel Tîlvăr au semnat o scrisoare de intenţie pentru constituirea unui Comandamentul Regional de Componentă pentru Operaţii Speciale. Semnarea a avut loc în cadrul summitului NATO de la Vilnius, în luna iulie.
Scrisoarea de intenţie nu este un tratat internaţional, prin urmare, în acest context, dispoziţiile Legii Republicii Bulgaria privind Tratatele Internaţionale nu sunt aplicabile, a explicat ministerul.
Scrisoarea este o expresie a intenţiei politice de a colabora către constituirea unei Componente de Comandă şi nu este constrângătoare legal. Un proiect de Memorandum de Înţelegere între Bulgaria şi România asupra constituirii, funcţionării şi administrării Comandamentului urmează să fie întocmit şi încheiat în conformitate cu Legea Republicii Bulgaria privind Tratatele Internaţionale.