Echipa de baschet seniori a CSM Petrolul Ploieşti şi-a reluat, în această săptămână, pregătirile în perspectiva sezonului 2023-2024, astăzi desfăşurându-se, după câteva zile de reacomodare, primul antrenament în formulă (aproape) completă. Au lipsit numai cei doi jucători care au evoluat la Campionatul European U16, Divizia B, de la Piteşti, Codruţ Dinu şi Petru Voiculescu (detalii despre transferul acestuia din urmă, mai jos), ambii primind o săptămână suplimentară de vacanţă, precum şi mezinul David Raşoga, aflat în pregătire cu echipa naţională „U15” de baschet „3×3” a României, în perspectiva participării la Gimnaziada programată în perioada 19-27 august la Rio de Janeiro (Brazilia).
Altfel, au fost prezenţi toţi cei cinci baschetbalişti străini pe care Mihai Popa şi staff-ul său se vor baza în noul sezon – Kenneth Funderburk Jr. şi Veljko Brkic, care continuă la Ploieşti, şi transferurile verii, Reggie Johnson, Shane Henry şi Kenneth Carpenter – precum şi românii Bogdan Popa, George Angelian şi Robert Pătraru, din garda veche, precum şi Vlad Corpodean, Lorenzo Diaconescu şi Tudor Pîrvu (sosiţi în această pauză). Totodată, cu echipa se antrenează şi Vlad Negoiţescu, jucător a cărui situaţie va fi lămurită în zilele următoare.
Mihai Popa: „Am aşteptat cu nerăbdare acest moment al reunirii, dar am vrut să fim toţi pentru a evita diferenţe în ceea ce priveşte nivelul pregătirii. Am încercat să clădim o echipă care să îmbine experienţa unor jucători cu tinereţea celor pe care încercăm să-i promovăm din pepiniera noastră, dar şi să construim un lot cu soluţii pe toate posturile şi variante pentru noua regulă privind jucătorii români. Contează să formăm o chimie cât mai bună, ţinând cont că avem trei jucători străini noi, plus Vlad Corpodean sau Lorenzo Diaconescu, şi încercăm să muncim cât mai bine pentru a închega echipa cât mai repede. Evident că ne dorim să nu stăm cu emoţii în noul sezon şi să luptăm pentru play-off, dar va fi foarte greu. Pentru noi, cel mai important va fi începutul, prima parte a sezonului, când sunt meciurile tur-retur şi se dă bătălia pentru primele 5 locuri din grupă”.
Staff-ul tehnic al echipei a avut parte de un upgrade în această vară, antrenorul principal Mihai Popa urmând să se bazeze pe partea de scouting pe sprijinul lui Nemanja Tomic. În vârstă de 35 de ani, tehnicianul sârb are experienţa unui sezon petrecut în celebra academie a celor de la Partizan Belgrad- unde a fost antrenor asistent şi scouter al echipei U19 a clubului (2019-2020), precum şi a altor trei sezoane petrecute în aceleaşi poziţii la BC Borac Banja Luka (2020-2023), cu care a fost vicecampion al primei ligi din Bosnia şi Herţegovina (2020-2021 şi 2022-2023) şi semifinalist al ABA League 2 (2021-2022). Pe lângă rolul de scouter, Nemanja se va ocupa şi de partea de dezvoltare şi individualizare a celor mai promiţători juniori ai clubului, organizaţi pe grupe de performanţă.
Totodată, staff-ul „galben-albaştrilor” a fost completat cu kinetoterapeutul Iulian Samoilă, care se întoarce acasă după o experienţă la CSO Voluntari şi o vară în care a fost alături de echipa naţională de seniori în campania de calificare la FIBA EuroBasket 2025 şi de „naţionala” feminină U18 la Campionatul European – Divizia B, de la Sofia.