• Sindicaliștii, inclusiv din Prahova, ameninţă că ­acţiunile vor dura pe perioadă nedeterminată

N.Dumitrescu

Prahovenii care au avut nevoie, joi dimineață, de serviciile Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Ploiești ori la trezorie au fost nevoiți să facă, din păcate, cale întoarsă. La ora 9.00, la Ploiești, de pildă, la sediul DGRFP Ploiești, ușile erau deja închise pentru public, motivul fiind acela că funcționarii acestei instituții au întrerupt lucrul și au ieșit din birouri, declanșând un protest spontan. Potrivit liderului de sindicat Aurel Fănică, la nivelul județului Prahova, la acest protest s-au alăturat peste 500 de funcționari din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova, din care aproape 100 au fost cei din imaginile de față, de la sediul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, cu precizarea că proteste similiare au avut loc, simultan, și la alte sedii de finanțe din țară. Potrivit liderului sindical, protestul spontan a fost declanșat ca urmare a faptului că angajamentele ministrului Finanțelor, asumate prin acordul încheiat cu organizațiile sindicale în data de 11 august a.c., după primul protest al finanțiștilor, nu au fost respectate. ”Pe data de 24 august a.c., începând cu ora 8.30, sistemul fiscal românesc nu a fost funcțional, în toate județele din țară, inclusiv în Prahova, fiind declanșate proteste spontane, ca urmare a faptului că angajamentele asumate de ministrul Finanțelor, ce vizau egalizarea salariilor pe funcții similiare, introducerea familiei ocupaționale finanțe în noua lege a salarizării, elaborarea statutului finanțistului, nu au mai fost respectate. La începutul acestei săptămâni, luni, sindicatelor din finanțe le-a fost prezentat proiectul de ordonanță ce cuprindea aceste angajamente, dar, miercuri, acesta a fost respins în cadrul coaliției aflate la guvernare. Ca urmare, s-a decis declanșarea acțiunilor de protest în toată țara. Pentru că am fost înșelați, toate instituțiile de finanțe sunt blocate și nu se mai desfășoară activitate cu publicul. Astăzi (n.n. – ieri) la ora 11.00, este ședință de Guvern, iar situația se poate dezamorsa dacă proiectul de ordonanță la care m-am referit va fi introdus, totuși, pe ordinea de zi, și va fi supus discuției membrilor Guvernului. Dar, până când acest proiect nu îl vom vedea publicat în Monitorul Oficial, protestul de la finanțe va continua pe perioadă nedeterminată”, ne-a declarat liderul sindical Aurel Fănică. Menționând că media salarială a unui funcționar cu studii superioare este între 5.500 și 6.000 de lei, acesta ne-a mai precizat că nemulțumirile colegilor din sistemul fiscal sunt multiple : personal insuficient; posturi blocate; media de vârstă este foarte ridicată; nu pot fi aduși funcționari noi, prin transfer, în condițiile în care este nevoie de cinci ani pentru formarea unui funcționar care lucrează în acest domeniu; sistemul informatic este tributar unor tehnologii învechite și nu permite o colectare superioară a fondurilor, așa cum se dorește etc.

De precizat faptul că, joi, în cadrul ședinței Executivului, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma fiscală, punctând, în acest context, că ”nu va ceda un milimetru, indiferent de presiunile celor din sistem”. În ceea ce privește demersul funcționarilor de la finanțe, liderul Aurel Fănică ne-a menționat că protestul va continua, menționând că, pe această temă, joi, la ora 16.00, fusese fixată, la București, o întâlnire cu liderii sindicali de la nivel național și ministrul Finanțelor.