Cercetătorii de la Universitatea RMIT din Australia au descoperit că zaţul de cafea poate fi folosit pentru producţia de beton mai rezistent, a transmis recent agenţia Xinhua, citată de Agerpres. O echipă de cercetători de la Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii RMIT din Melbourne a dezvoltat o tehnică pentru a produce beton cu 30% mai rezistent, transformând zaţul de cafea în „biochar” – bio-cărbune vegetal – printr-un proces cu consum redus de ener­gie, fără oxigen, la 350 de grade Celsius, potrivit unui comunicat emis miercuri de instituţia de învăţământ superior.
Publicată în Journal of Cleaner Production, descoperirea este prima de acest fel care dovedeşte că zaţul de cafea, un produs rezidual, poate fi utilizat pentru a îmbunătăţi betonul, se arată în comunicat.
Australia generează anual 75 de milioa­ne de kilograme de produs rezidual din cafea măcinată – cea mai mare parte din această cantitate ajungând la gropile de gunoi. La nivel global, sunt generate anual 10 miliarde de kilograme de zaţ, potrivit Xinhua.