Dar şi trei persoane evacuate din calea unui urs!

F. T.

Potrivit unui comunicat al IJJ Prahova, în minivacanţa 12-15 august a.c., peste 400 de jandarmi prahoveni au acționat pentru asigurarea și menținerea măsurilor de ordine și siguranță publică la evenimentele cultural-artistice, sportive și religioase desfășurate la nivelul județului.
În acest context, în documentul de presă amintit se precizează: „Jandarmii prahoveni au fost angrenați în aproape 80 de misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, în principalele orașe și municipii ale județului, dar și în mediul rural, inclusiv în zonele montane.
De asemenea, au acționat inclusiv pentru combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravențională, atât în mod independent, cât și în cooperare cu alte instituții sau structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale – dintre care 64 amenzi și 36 avertismente – în valoare totală de 15.300 de lei. (…)
De asemenea, efectivele jandarmeriei prahovene au fost direcționate să intervină în vederea soluționării a 29 de sesizări, primite prin intermediul numărului unic de urgență 112. Cele mai multe dintre acestea au fost pentru a semnala prezența unor animale sălbatice periculoase. Unul dintre cazurile sesizate a fost înregistrat duminică, 13 august a.c., când jandarmii montani au intervenit pe traseul montan Valea Priponului către Vârful Omu, din Munții Bucegi, pentru îndepărtarea unui urs şi acordarea de sprijin unui grup format din trei persoane. Văzând că nu mai pot înainta din cauza prezenţei animalului, cei trei au cerut ajutor la 112.
Persoanele au fost găsite și preluate de un echipaj de jandarmi montani, fiind coborâte în siguranţă în oraşul Buşteni, unde erau cazate”.