Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare zi de joi să citească materiale „cu parfum de epocă”, despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul Prahova.

După decizia Federaţiei Române de Fotbal, în conformitate cu ultimele prevederi F.I.F.A., de la 25 august 1968 în meciurile de campionat şi cupă disputate la nivel republican, echipele să poată schimba în tot timpul celor 90 de minute doi jucători, indiferent de postul care-l ocupă în formaţie. Până atunci se puteau schimba tot doi jucători, dar numai unul era de câmp, celălalt fiind în mod obligatoriu portar. Această decizie s-a pus în aplicare din această ediţieşi la nivelul campionatelor judeţeneşi teritoriale, pe foile de arbitraj se trec 15 jucători în loc de 14, ca până atunci. O altă decizie a Comisiei Judeţene de Fotbal a fost impusă, în foile de arbitraj echipele au obligativitatea înscrierii a unui număr minim de cinci jucători cu vârsta sub 24 de ani, dintre care cel puţin doi să fie tot timpul în teren.
Din judeţul Prahova, pentru această ediţie de campionat 1969/70, la Federaţia Română de Fotbal au fost afiliate un număr de 90 de grupări. Dintre acestea opt formaţii au participat la campionatele republicane şi 82 s-au întrecut în competiţiile organizate de Comisia Judeţeană de Fotbal Prahova, care au fost organizate astfel: 16 în Campionatul Judeţean Prahova, 21 în Campionatul Municipal Ploieşti (care a avut două categorii valorice), 12 în Campionatul Local Ploieşti, 13 în Campionatul sătesc – centrul Vălenii de Munte (care a fost compus din două serii), 11 echipe s-au întrecut în Campionatul sătesc – centrul Câmpina şi alte nouă echipe au participat la Campionatul sătesc – centrul Mizil.
Campionatul republican, Divizia C. Campionatul Diviziei C, ediţia 1969-70, a luat startul la 17 august 1969 şi-a avut în seria a II-a ambele echipe prahovene, reprezentante ale „Văii Teleajenului”: Metalul Plopeni şi Petrolistul Boldeşti. Echipa de fotbal din Plopeni are o comportare bună şi după turul campionatului Metalul, condusă de Gheorghe Bărbulescu şi Ferdinand Pzepolschi, a ocupat prima poziţie a clasamentului, la trei puncte distanţă de ocupanta locului doi, Şoimii Buzău. Din returul ediţiei echipa are un tânăr antrenor secund, Virgil Dridea, cel ce avea să conducă echipa de pe bancă o bună perioadă de timp, obţinând cele mai bune performanţe în cadrul campionatului Diviziei B înregistrate de Metalul Plopeni. În schimb Petrolistul Boldeşti, condusă de antrenorul Ion Răduţă, în turul campionatului şi Ion Pilică în retur, se menţine în Divizia C după ocuparea unui loc modest şapte. Petrolistul Boldeşti a avut următorul lot de jucători: V. Dobre, V. Botta, Dragnea – Dumitru Dinescu, Ilie Tudor, Petre Răchită I, T. Grigore, Negoiţă, F. Filipoiu, Stănescu, Petre (Mihai) Alexe, Buligescu, V. Dijmărescu, Ghitărescu, Mayer – venit de la Vagonul Ploieşti, Stan, Dumitru Ţaporea, Popa, Feroiu, Ungureanu, Ghiţă, Predescu, Gheorghe Teodorescu, Voicu, S. Florea, Ghidraşcu, Constantin Răchită II.
BarajulpentrupromovareînDivizia B, Braşov – 1970. BarajulpentrupromovareînDivizia B s-a disputatînperioada 4-11 iulie 1970, la Braşov.
Etapa I – sâmbătă, 4 iulie 1970 Metalul Plopeni – Autobuzul Bucureşti 1-1(0-0)
A deschis scorul Virgil Dridea (min.55 din penalty). Metalul: Constantin Şerban – Păun Mitu, Valeriu Giba, Constantin Jinga, Ion Bogaciu, Gheorghe Giurgiuveanu, Corneliu Cristea (Tudor Manolache), Gheorghe Petre, Mihai Negoiţă, Virgil Dridea, Marcel Urlăţeanu (Ion Plăiaşu).
Etapa a II-a – miercuri, 8 iulie 1970 Metalul Plopeni – Şantierul N.Olteniţa 0-1(0-0)
A marcat Nuţu (87) Metalul: Constantin Şerban; Păun Mitu, Valeriu Giba (Nicolae Vîlsan), Constantin Jinga, Ion Plăiaşu, Ion Bogaciu, Marcel Urlăţeanu, Gheorghe Petre, Virgil Dridea, Mihai Negoiţă, Tudor Manolache (Corneliu Cristea).
Etapa a III-a – sâmbătă, 11 iulie 1970 CFR Paşcani – Metalul Plopeni 4-3(2-1)
Au marcat pentru Metalul: Mihai Negoiţă (13,52) şi Gheorghe Petre (87). Metalul: Constantin Şerban (Stelian Homan) – Gheorghe Prunoiu, Nicolae Vâlsan, Constantin Jinga (Păun Mitu), Ion Plăiaşu, Ion Bogaciu, Constantin Panait, Gheorghe Petre, Mihai Negoiţă, Virgil Dridea, Marcel Urlăţeanu.
Clasament final: baraj Divizia B – 1970
1. Şantierul Naval Olteniţa 3 2 1 0 5-1 5
2. CFR Paşcani 3 2 1 0 8-5 5
3. Metalul Plopeni 3 0 1 2 4-6 1
4. Autobuzul Bucureşti 3 0 1 2 2-7 1
Au promovat în Divizia B primele două clasate : Şantierul Naval Olteniţaşi CFR Paşcani.
Campionatul Teritorial Vălenii de Munte (Ediţia a II-a). La întrecerile din cadrul Campionatului Teritorial al centrului Vălenii de Munte s-au înscris pentru această ediţie (1969/70) un număr de 13! formaţii, care au fost împărţite în două serii, după criterii geografice: Prima, seria Vălenii de Munte având în componenţăşapte grupări. Acestea au fost următoarele: Minierul Vălenii de Munte, Victoria Olteni, Luceafărul Drajna de Jos, Recolta Măgurele, Voinţa Gornetul Cuib, Drumul belşugului Gura Vitioarei şi Avântul Făget. Participantele la seria Slănic au fost celelalte şaseformaţii: Recolta Vâlcăneşti, Voinţa Vărbilău, VoinţaLivadea, Voinţa Poiana Vărbilău, Brădetul Ştefeştişi Recolta Dumbrăveşti. Pentru faza judeţeană a Cupei României, ediţia 1970/71, s-au calificat două formaţii din Campionatul Teritorial: Minierul Vălenii de Munte şi Victoria Olteni. În finala campionatului pentru câştigarea „titlului” de campion teritorial, s-au întâlnit cele două câştigătoare din fiecare serie: Minierul Vălenii de Munte şi pentru a doua oară consecutiv Recolta Vâlcăneşti v-p.
Barajul pentru promovare în Campionatul Judeţean Prahova – 1970. La turneul final al barajului pentru promovare în competiţia de elită al fotbalului judeţean din Prahova au participat cele patru formaţii campioane teritoriale şicâştigătoarea din Campionatul Municipal Ploieşti. S-a jucat sistem turneu, jocurile au avut loc pe stadioanele „Flacăra” (ITAU) şi „Prahova” din Ploieşti. Rezultateleînregistrate de MinerulVălenii de Munte au fost:
Etapa I – sâmbătă, 4 iulie 1970 orele 17.30
MinerulFilipeştii de Pădure –
MinierulVălenii de Munte 2-2 (1-1)
Teren„Flacăra”: Au marcat: Dolean (44 şi 83)/Bassi (33,85).
Etapa a II-a – miercuri, 8 iulie 1970
MinierulVălenii de Munte – stă
Etapa a III-a – sâmbătă, 11 iulie 1970 orele 17.30
MinierulVălenii de Munte – Petrolul Brazi 1-2 (0-0)
Teren „Flacăra”. A marcat Toni Sorescu.
Etapa a IV-a – miercuri, 15 iulie 1970 orele 17.30
MinierulVălenii de Munte – Relaxa Mizil 5-1 (3-0)
Teren„Prahova”: Au marcat: Sorescu (4), Stan / Burcel (82).
Etapa a V-a – sâmbătă, 18 iulie 1970 orele 17.30.
Minierul Vălenii de Munte – Avântul Iordăcheanu 1-0 (0-0)
Singurul gol al partidei a fost, un autogol al portarului de la AvântulIordăcheanuînminutul 73.
Au promovat în Campionatul Judeţean – Prahova: Minerul Filipeştii de Pădure şi Minierul Vălenii de Munte.
Clasament final: baraj Campionatul Judeţean Prahova, 1970
1. Minerul Filipeştii de Pădure 4 3 1 0 16 4 7
2. Minierul Vălenii de Munte 4 2 1 1 9 5 5
3. Avântul Iordăcheanu 4 2 0 2 11 3 4
4. Petrolul Brazi 4 1 1 2 4 7 3
5. Relaxa Mizil 4 0 1 3 2 23 1

Formaţia Minierul din Vălenii de Munte, care a fost înfiinţată în anul 1948, sub numele de Sport Club Sticlarul Vălenii de Munte, în această ediţie de campionat (1969/70) condusă de pe bancă de antrenorul Ion Diaconescu, a obţinut cea mai bună performanţă din istoria sa. După un duel cu formaţia Recolta Măgurele în Campionatul Local, Seria Văleni, a ieşit în cele din urmă victorioasă, disputând pre-barajul cu o altă echipă „revelaţie” a acelor timpuri, Recolta Vâlcăneşti. Din postura de campioană teritorială a participat la turneul final al barajului pentru promovare în Campionatul Judeţean de Fotbal furnizând surpriza şi în acelaşi timp şi promovarea, pe final, în dauna echipei Avântul Iordăcheanu. Lotul echipei în această ediţie maraton a fost următorul: Ion Albină (foto), Mihai Dima – Gheorghe Moise, Dan Ghioca, Cornel Chivulescu, Simion, Constantin Cotună, Viorel Militaru, Ion Bassi, Teodor Negoiţă, Marian Neacşu, Vasile Bassi, Ion Cotună, Sorin Vasilescu, Ion Micu, Radu Stan, Constantin Ghiţă, Daniel Dudu, Vasile Sandu, Alexandru Trăistaru, Daniel Botea, Ion Brânzoi, Viorel Chişulescu, Toni Sorescu (golgheterul turneului de baraj – 5 goluri).