George Marin
Prima confruntare între două echipe care, mai mult sau mai puțin vocal, și-au anunțat intențiile de a deține șefia primei ligi prahovene a dat câștig de cauză celei care s-a arătat mai bine organizată și care a știut să își corecteze din mers părțile slabe. A făcut acest lucru nu neapărat prin schimbările efectuate – de altfel, este destul de greu să ai un lot omogen ca valoare la acest nivel – ci și prin ajustarea unor poziții în teren. Am numit aici echipa din Boldești-Scăeni. Cât privește echipa gazdă, ea nu s-a ridicat decât parțial la nivelul așteptărilor, mai ales că lotul dispune de „piese” cu experiență superioară, mergând până la prima ligă națională.
Meciul a fost destul de cursiv, lucru pentru care un merit îl au toți cei prezenți pe teren. Realizările tehnice nu au fost întotdeauna cele așteptate, altfel s-ar fi putut marca mai mult decât singularul gol înscris.
Gazdele au avut o primă parte mai consistentă, reușind să își creeze câteva posibilități de a marca: Lazăr (șut din unghi, paralel cu poarta, min. 10; șut în cros, din stânga, deviat în corner de Marinică, min. 19), Țânțaru (min. 25) și Gavrilă (min. 45), aceștia doi cu șuturi „la indigo”, puțin peste poartă. Dar, cea mai mare ocazie a avut-o Florin Sandu, care a preluat mingea după o gafă a lui Lucian Iancu, a pătruns central, dar s-a lovit de „zidul” Marinică (min. 15). În tot acest timp, Boldeștiul, cu o linie de mijloc mult prea defensivă și prea puțin laborioasă, și-a creat doar două ocazii: Paraschivoiu a trimis o pasă „printre”, dar șutul lui Grigore a fost blocat în ultimul moment de Matei (min. 17), iar Adrian Ilie, din poziție centrală, a „ciupit” mingea pe lângă Vanghele, dar și pe lângă poartă (min. 38).
Reluarea a adus golul destul de repede. Oaspeții au bătut o lovitură liberă din dreapta, prin Ursu, de la bara îndepărtată Popescu a retrimis mingea în fața porții de unde Adrian Ilie a expediat-o în poartă (min. 56). Tot Ilie a fost cât pe ce să … egaleze, când a deviat cu capul, pe spate, lovitura liberă bătută de Țânțaru, din dreapta. Mingea a trecut milimetric pe lângă bară, în corner (min. 58). Din acest moment, oaspeții și-au securizat avantajul, gazdele nu au mai arătat aceeași forță din prima parte, astfel încât au fost nevoite să se mulțumească doar cu câteva lovituri de colț obținute, dar rămase fără efect, în timp ce oaspeții au căutat să lovească pe contraatac, dar partea finală a acțiunilor a fost jucată prea lent și, uneori, alambicat.
Zbaterea de final, când cuțitul aproape că zgârie osul, a adus gazdelor două bune situații de egalare a scorului. Prima a fost a lui Florin Sandu, care aproape că a repetat situația din prima parte (min. 83) – ce bun i-ar fi fost stângul! – iar a doua i-a aparținut lui Lazăr (min. 90+6). Pe ambele le-a rezolvat Marinică, chiar dacă al doilea șut, tare-tare, a fost respins în față fără ca vreun jucător băicoian să poată reacționa mai repede decât apărătorii oaspeți.
CSO Băicoi – CSO Boldești-Scăeni 0-1 (0-0)
Stadion: Petrolul. Spectatori: 100.
A marcat: Ad. Ilie 56.
Băicoi: Vanghele – Cl. Stoica, Oprea (cpt.), Matei, Neacșu – C. Stoica (15 Neșu), Gavrilă (71 Pripu) – Țânțaru, D. Iancu (75 R. Nicolae), V. Lazăr – Fl. Sandu. Rezerve neutilizate: M. Dumitru – Toma, Anghel, Ariciu, Răileanu. Antrenori: Valentin Lazăr, Robert Mălescu.
Boldești-Scăeni: Marinică – E. Ionescu (81 Neagu), C. Popescu, C. Costache, Ursu – Fl. Grigore, Paraschivoiu, L. Iancu (51 Baciu), Moise (61 E. Costache) – M. Constantin (76 Dănilă), Ad. Ilie (cpt.). Rezerve neutilizate: Barbu – Marin, Toma, Balea. Antrenori: Darius Badea, Marius Rădulescu.
Avertismente: Neacșu 55, Neșu 86 / Ad. Ilie 55, Paraschivoiu 60, Fl. Grigore 84.
Au arbitrat: Mădălin Dicu (Valea Călugărească) – Alin Ionică, Alexandru Choibașu (ambii din Ploiești).
Observator AJF: Marian Popa.
Jucătorul meciului: Marinică.