N. D.
Ca urmare a unor modificări aprobate recent prin vot în Consiliul Local Ploiești, la nivelul orașului se va aplica un nou program menit să vină în sprijinul părinților care au copii aflați în primii ani de școală. Astfel, începând cu anul școlar 2023-2024, s-a decis acordarea de vouchere educaționale în cuantum de 150 de lei de copil pentru preșcolarii și elevii din ciclurile primar și gimnazial din unitățile de învățământ din oraș, care au domiciliul/reședința în municipiul Ploiești. ”Voucherele educaționale pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea de rucsacuri/ghiozdane, rechizite școlare, cărți/caiete de activități, culegeri/atlase. Voucherele se acordă pe baza cererii formulate de către un părinte sau tutore. Cererea poate fi depusă atât în format letric la Registratura Primăriei Municipiului Ploiești, cât și electronic la adresa de e-mail: comunicare@ploiesti.ro și va fi însoțită de o copie a certificatului de naștere a preșcolarului sau elevului, precum şi de o adeverință/declarație pe proprie răspundere privind calitatea de preșcolar, respectiv de elev a beneficiarului”, au precizat reprezentanții Primăriei Ploiești. Depunerea cererilor a început din data de 16 august a.c., data limită fiind 30 septembrie 2023. Așa cum se arată în hotărârea aprobată de legislativul local, procedurile de achiziție și de distribuire a voucherelor educaționale menționate vor fi stabilite prin acte de reglementare emise de către primarul municipiului Ploiești. De precizat că programul ce vizează acordarea de vouchere educaționale înlocuiește două alte programe care s-au derulat, în ultimii ani, la nivelul Ploieștiului, respectiv cele care vizau acordarea primului ghiozdan pentru elevii de clasa I și ”Cutia școlarulu” pentru cei din clasa pregătitoare.