N. D.

Potrivit reprezentanţilor Casei de Cultură ”I.L. Caragiale” Ploiești, în perioada 28 august – 1 septembrie a.c., instituția organizează o serie de ateliere interactive dedicate tinerilor. Activitățile menționate vor fi coordonate de către lectori din cadrul Universității Populare ”Dimitrie Guști”- care funcţionează în cadrul casei de cultură ploieștene – conform următorului program: 28 august a.c., între orele 11.00 – 11.40, atelierul cu tema , ”Ai carte… Ai parte – rolul lecturii în dezvoltarea personală”; 29 august, orele 11.00 – 11.40, atelierul ”Tipuri de comunicare”; orele 12.00 – 12.40, atelierul ”Comunități sustenabile”; orele 13.00 – 13.40, atelierul ”Rezolvarea conflictelor – abilități și strategii”; 30 august: orele 10.00 – 10.40, atelierul ”Psihologie în etimologia limbii române”; orele 11.00 – 11.40, atelierul ”Limba română între cuvinte și creație”; 31 august: orele 10.00 – 10.40, atelierul ”Oratoria, arta avocatului de a transmite informația”; orele 11.00 -11.40, atelierul ”Vorba dulce mult aduce – puterea cuvântului rostit”; 1 septembrie, orele 11.00 – 11.40, atelierul ”Literatura, popas în lumea cunoașterii”. Participarea la toate aceste ateliere este gratuită, dar este nevoie de înscriere, până pe data de 24 august a.c., prin completarea unui formular ce se poate realiza prin intermediul https://forms.gle/F1VHWX7TGfMMgm1Z8.
Acțiunile vor avea loc la sediul instituției din str. Emile Zola nr. 8, în clădirea Halelor Centrale Ploiești, etajul 1, intrarea dinspre Parcul Toma Socolescu.