Guvernul a aprobat, joi, hotărârea privind înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, potrivit Agerpres.
„A fost aprobată Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer, care va duce, în scurt timp, la o colectare unitară a informaţiilor privind toate tipurile de cancer, în vederea monitorizării incidenţei cancerelor la nivel naţional, evaluarea şi controlul impactului acestei boli şi fundamentarea politicilor de sănătate publică”, a precizat Constantin, după şedinţa Cabinetului Ciucă. El a menţionat că, potrivit actului normativ aprobat, aceste raportări în Registrul Naţional de Cancer sunt obligatorii pentru întreg sistemul medical din România, fie public sau privat.
Organizarea efectivă, cât şi standardele de comunicare urmează să fie stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii în următoarele 30 de zile, a indicat Mihai Constantin.
Potrivit acestuia, actul normativ adoptat joi privind înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer face parte din „ecosistemul medical” prezentat de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, săptămâna trecută.