Violeta Stoica

Probabil doar cei cărora nu le place să călătorească deloc cu trenul nu au trecut, măcar o dată-n viață, prin Gara Sinaia! Un imobil impunător, cu un trecut demn de cărțile de istorie, care acum parcă strigă din toate zidurile după ajutor!
Deși, de la distanță, Gara Sinaia încă arată bine, vechimea și degradarea își spun cuvântul, fiind evident că această clădire-simbol are nevoie de reparații, în special în sala mare de așteptare destinată călătorilor. O cupolă spartă pe alocuri, în interor, cu găuri inestetice și cu ziduri înnegrite, peroane care – în ciuda aparentei curățenii – poartă un strat vechi de murdărie…
În prezent, CFR SA, prin Sucursala Regională București – Unitate Operațională, derulează licitația pentru modernizarea stației Sinaia, considerată o adevărată provocare pentru constructorii români care au depus ofertele în cadrul acestei proceduri de achiziție: asocierile CMA Construct Development – SC Velmanit Impex SRL și, respectiv, GDO MOV Impex SRL – Omega Cert Sistem SRL, la o valoare a investiției estimată la 12,66 milioane de lei fără TVA, fonduri provenite din Programul Transporturi (PT) 2021 -2027 și de la bugetul de stat.
Durata contractului ar urma să fie, după finalizarea procedurii de achiziției și ordinul de începere a lucrărilor, de 24 de luni, din care 6 luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 18 luni pentru execuția lucrărilor. Deocamdată, ofertele celor două asocieri de firme sunt în evaluare.
Ce vizează acest proiect de modernizare a Stației CF Sinaia? În principiu, îmbunătățirea condițiilor de exploatare și asigurarea serviciilor de calitate pentru publicul călător, principalul obiectiv al lucrărilor fiind reabilitarea clădirii stației, cu accent pe zonele de acces – peroane, copertine, elemente de siguranță între linii, rampe -, dar și a spațiilor destinate serviciilor publice, inclusiv din zona comercială.

Lucrările ce vor fi executate: reabilitarea clădirii de călători și consolidarea elementelor structurale degradate; înlocuirea instalațiilor sanitare, termotehnologice și electrice, instalațiilor de detecție și de semnalizare la incendiu; facilități pentru accesul persoanelor cu deficiențe; repararea și consolidarea acoperișurilor și a sistemelor de evacuare a apelor pluviale aferente celor două clădiri adiacente; expoziție cu tematică feroviară și Salon Oficial; reabilitarea stratului de uzură al peroanelor existente, marcajelor de direcționare tactilo – vizuale, precum și al trecerii la nivel de la capetele peroanelor; înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat LED pentru exterior, reabilitarea instalațiilor fântânii existente; reabilitarea copertinelor de la linia 1 și de la peroanele intermediare și înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente cu corpuri de iluminat LED; reabilitarea tunelului pietonal și amplasarea unor platforme elevatoare pentru persoanele cu deficiențe locomotorii.
De asemenea, în cadrul aceluiași proiect de modernizare se are în vedere și amenajarea pieței gării și a zonelor adiacente clădirii de călători.