Astăzi, de la ora 17,30, la Rȃmnicu Sărat, se ”deschide sezonul” 2023-2024 pentru CS Blejoi și CSO Plopeni, odată cu meciul din turul 2 al Cupei Romȃniei. Ambele echipe vor evolua în deplasare, după următorul program: CSM Rȃmnicu Sărat – CS Blejoi și Flacăra Moreni CSO Plopeni. Chiar dacă au fost ”premiantele” serie a V-a, sezonul trecut, având statutul de favorite, cele două formații prahovene vor avea, cu siguranță, meciuri dificile.
O a treia echipă prahoveană, calificată după ce a învins în turul I pe Voința Limpeziș, anume CS Păulești, va primi vizita celor de la Metalul Buzău, ”miza” acestui tur 2 fiind aceea că învingătoarele își vor asigura câte… 750 de euro, sumă care acoperă practic cheltuielile de organizare ale unui joc.