F. T.

Potrivit unui comunicat al Şcolii de Subofiţeri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti-Scăeni, la sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc reunirea promoţiei 1988 a instituţiei subordonate MAI.

În legătură cu acest eveniment, plt.adj.Viorela Nicolescu-Sava, purtător de cuvânt al Şcolii de Pompieri, a precizat: „După 35 de ani, (…) s-au revăzut cadre în rezervă, fiecare cu familie şi cu o experienţă bogată în profesia pe care au hotărât să o îmbrăţişeze.Au venit din toate colţurile ţării, chiar și din străinătate, pentru a trăi aceste momente încărcate de emoţie. I-am surprins chiar cu lacrimi în ochi retrăind momentele reîntâlnirii și ale revederii locurilor unde s-au instruit, împrietenit și au fost cei mai frumoși şi definitorii ani pentru ei, ca oameni. Rezerviștii au defilat ca în tinerețe, prin fața invitaților, creând o mare emoție și în rândul acestora. După ce au vizitat şcoala, parcul cu tehnica de intervenție, clasele, sala de festivități, ei au retrăit emoția de elev stând în aceleași bănci de acum 35 de ani”.