„La sfârşitul săptămânii, Fundația pentru SMURD, cu sprijinu Lidl România, a continuat extinderea programului național de dotare a celor mai aglomerate orașe din țară cu motociclete de intervenție urbană, capabile să scurteze timpul de răspuns la cazurile grave, atunci când fiecare secundă contează, prin adăugarea orașului Ploiești pe harta reședințelor de județ care fac parte din acest program”, se precizează într-un comunicat al ISU Prahova.
În acest context, reprezentanţii pompierilor prahoveni mai detaliază: „Astfel, două noi motociclete, echipate cu toate dispozitivele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor (defibrilator semi-automat, balon de ventilație, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență conținând alte echipamente specifice) au intrat în dotarea ISU Prahova. De asemenea, motocicletele au fost dotate și cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și cu sisteme speciale de comunicații.

Pentru a putea folosi cele două motociclete, opt paramedici SMURD au beneficiat de cursuri specifice de perfecționare pentru conducerea în condiții periculoase și au primit opt seturi complete de echipamente de protecție moto, tip vară/iarnă, urmând ca în perioada următoare încă doi paramedici să finalizeze procesul de instruire.
Sprijinul financiar oferit de Lidl România pentru extinderea acestui proiect în județul Prahova este de aproximativ 390.000 RON”.

La rândul său, prezent la Ploieşti, dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat: „Fiecare motocicletă SMURD pe care reușim să o operaționalizăm într-un oraș aglomerat al țării în care intervenția ambulanțelor este semnificativ îngreunată la orele de vârf va însemna, prin scurtarea timpului de ajungere la caz, o șansă în plus oferită pacienților aflați într-o situație critică precum stopul cardiorespirator, în care fiecare secundă contează pentru șansele de resuscitare și recuperare ale victimei.
Ne bucurăm că datorită parteneriatului început cu Lidl România, reuşim să adaugăm orașul Ploiești pe harta reședințelor de județ care vor avea două motociclete pregătite să susțină efortul colegilor care se luptă zilnic pentru salvarea tuturor celor care ajung să aibă nevoie de noi”.