Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin, a afirmat, ieri, că se depun eforturi ca până la finalul anului viitor să nu mai existe supraaglomerare în penitenciare.
“Guvernul României a aprobat, prin memorandum, în anul 2020, un plan potrivit căruia infrastructura penitenciară trebuie să se dezvolte treptat, până în punctul în care privarea de libertate să nu se mai realizeze în condiţii de supraaglomerare. Astfel, pentru anul 2021 au fost planificate 210 locuri de deţinere, au fost date în folosinţă 216. Pentru anul 2022 au fost planificate 445 de noi locuri de deţinere, au fost date în folosinţă 505. Anul acesta au fost planificate a fi date în folosinţă 1.275 de noi locuri de detenţie. Până în acest moment, sunt realizate 369, diferenţa fiind în execuţie pe toate mini şantierele pe care le-am deschis la Rahova, Jilava, Craiova, Găeşti, Gherla, Arad, Tichileşti, Aiud, Mărgineni şi Turnu Severin. Până la 31 decembrie cifra de 1.275 va fi atinsă, ceea ce înseamnă că vom fi la al treilea an din cei cinci pe care Memorandumul îi prevede când atingem planificarea iniţială”, a declarat Dan Halchin, la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
El a adăugat că mai sunt deschise şantiere şi în alte penitenciare, dar lucrările vor fi finalizate anul viitor. “La acest moment, în penitenciarele Craiova, Baia Mare, Botoşani, Bistriţa, Poarta Albă, Aiud şi Vaslui sunt deschise şantiere, practic sunt elemente de infrastructură în execuţie, dar acestea vor fi finalizate în 2024. Totalizează un număr de 971 de noi locuri de deţinere, care se vor adăuga altor aproximativ 2.000 pe care le avem planificate pentru 2024”, a spus directorul ANP.Dan Halchin a mai precizat că se depun eforturi ca la finalul anului viitor să nu mai existe supraaglomerare la nivelul sistemului penitenciar. “Se poate observa astfel că la nivelul conducerii ANP şi a unităţilor din teritoriu s-a păstrat nivelul de angajament, de mobilizare, de atitudine proactivă care va continua în sensul depunerii tuturor eforturilor astfel încât în decembrie 2024 să nu mai avem supraaglomerare la nivelul sistemului penitenciar. Probabil o bună parte din opinia publică încă mai priveşte asupra acestui sistem ca asupra unuia unde nu s-au făcut mari demersuri. Lucrurile nu sunt tocmai aşa, până în 2024 mai e un an şi puţin şi vom scăpa de această supraaglomerare. Practic, vom fi în măsură să asigurăm fiecărei persoane private de libertate 4 metri pătraţi, aşa cum indică standardele europene”, a explicat Halchin.
Acasă Actualitate Directorul ANP, Dan Halchin: Depunem eforturi ca până la finalul anului viitor...