Consiliul Fiscal şi-a revizuit în sens ascendent proiecţia de deficit bugetar pentru anul în curs, estimând că acesta se va situa probabil peste 6% din PIB, în absenţa unor măsuri de corecţie a derapajului bugetar, conform Raportului anual al instituţiei, preluat de Agerpres.
„Execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului 2023 a consemnat un deficit bugetar de 2,3% din PIB, cu circa 0,63 pp mai ridicat faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cauzat atât de dinamica mai lentă a unor categorii de venituri (în raport cu evoluţia bazelor macroeconomice relevante, dar şi faţă de nivelurile anticipate la elaborarea proiectului de buget), cât şi de creşterea peste aşteptări a unor categorii de cheltuieli în raport cu ţintele din proiectul de buget. Trebuie menţionat şi că execuţia din partea a doua a anului va fi afectată de majorările salariale acordate ulterior adoptării legilor bugetare anuale, în timp ce măsurile adoptate prin OUG 34/2023 apar drept insuficiente pentru a asigura continuitatea procesului de consolidare fiscal-bugetară. În aceste condiţii, comparativ cu evaluarea de la momentul opiniei asupra proiectului de buget, CF îşi revizuieşte în sens ascendent proiecţia de deficit pentru anul în curs, estimând că acesta se va situa probabil peste 6% din PIB, în absenţa unor măsuri de corecţie a derapajului bugetar”, se spune în Raportul pentru 2022.
Potrivit sursei citate, necesitatea adoptării unor măsuri de corecţie a fost semnalată de CF încă din opinia sa asupra proiectului de buget, însă acum trebuie subliniată importanţa adoptării rapide a acestora, având în vedere timpul scurt în care mai pot produce efecte asupra execuţiei bugetare a anului 2023.
„CF reiterează că procesul de consolidare fiscal-bugetară reclamă o creştere semnificativă a veniturilor fiscale, care sunt la un nivel inadmisibil de jos în raport cu nevoile României şi cu celelalte state membre ale UE. În acest sens, este necesară eliminarea exceptărilor şi portiţelor din legislaţia actuală, precum şi creşterea eficienţei colectării prin descurajarea optimizărilor fiscale şi reducerea evaziunii. Trebuie avut în vedere că asemenea măsuri au un impact distribuţional semnificativ, astfel că implementarea lor se poate confrunta cu dificultăţi şi cu opoziţia unor grupuri de interese”, se arată în document.
Potrivit Raportului, creşterea veniturilor fiscale reprezintă însă o problemă de securitate economică şi de solidaritate naţională pentru ca bugetul public să poată face faţă la nevoi foarte mari actuale şi viitoare.