George Marin
Ca și în cazul fetelor, România a prezentat o echipă completă (13 categorii de greutate) și la băieți. Însă, în competiția masculină nu s-a întâmplat ca vreun competitor să ajungă direct în semifinală – deci cu o medalie asigurată – încă de la tragerea la sorți.
Ca bilanț, două titluri câștigate reprezintă o bună realizare. Adăugând cele șase medalii de bronz, constatăm că palmaresul obținut de România în această competiție este remarcabil. Titlurile de campion european au fost cucerite de Matei Năstăsiuc (80 kg.) și, spre bucuria noastră, a ploieștenilor, de Fabian Stroe (cat. 52 kg.), sportiv legitimat la clubul CSM Ploiești. Cum despre Stroe am discutat pe larg în materialele anterioare, mai spunem doar că el este singurul pugilist român care a obținut patru victorii, după care ne aplecăm atenția asupra evoluției lui Năstăsiuc. El a început boxul acum un an, ceea ce este cam târziu pentru boxul actual. Dar Năstăsiuc arată calități pentru box și, desigur, talent. Însă, evoluțiile sale au fost fluctuante în cursul meciurilor disputate, fapt care poate fi pus foarte bine pe seama lipsei de experiență. Însă, aceste fluctuații îl putea costa avansarea pe tabloul competiției sau chiar titlul de campion, pentru că ne referim la toate cele trei partide pe care le-a disputat.
Dintre cei șase medaliați cu bronz, credem că Renato Nica (54 kg.) merita mai mult, dar ziua prea puțin bună din semifinală nu l-a propulsat mai departe. Tot o zi nefastă a prins și Mario Iofciu (57 kg.) după două victorii promițătoare (una înainte de limită), dar mai mult a lăsat impresia că a pierdut meciul din prea mare încredere în sine. Și asta ține tot de experiență. Cu un stil mai „tradițional” – să-l numim așa – Daniel Grigorie (60 kg.) s-a împiedicat de cel care a devenit campionul categoriei, englezul Paul Coyle, reprezentantul unei școli căutând către așa numita „scrimă pugilistică”, dar ținând la mare cinste și lupta de aproape în care frecvența ridicată și tăria loviturilor își găsesc aplicarea în ring. Tot de viitorii campioni s-au lovit „supergreul” Leon Majer (+80 kg.), Alexandru Suvache (66 kg.) și Nicholas Boncu (48 kg.). Primul s-a lovit de o stâncă, englezul Leo Atang, după ce câștigase două meciuri (unul prin RSC), în timp ce, în semifinală, Suvache a boxat ușor în descreștere față de partidele anterioare, asta și din cauza puternicei opoziții a grecului Emmanouil Fotiadis. Ultimul dintre cei trei, Boncu, a reușit două victorii practicând un box bun, dar nu a putut trece de armeanul Vaharșak Keyan, reprezentantul unei alte școli care a prezentat sportivi practicând un box aerisit, plăcut ochiului și eficient.
Cinci români au rămas în afara podiumului. Trei dintre aceștia au câștigat un meci, oprindu-se din cursă la finele celei de-a doua lupte: Alexandru Magdalin (63 kg.), Radu Simion (70 kg.) și Ștefan Teodosescu (75 kg.). Cu oarecare „firmă” venea Teodosescu, dar s-a dovedit că laudele primite anterior vin mai mult datorită succesului fratelui său mai mare, care a cucerit titlul european la categoria de vârstă „Tineret”. După o evoluție să zicem mulțumitoare în primul tur, Teodosescu a avut o evoluție modestă în fața grecului Ioannis Poumpouridis. Magdalin a învins în primul meci, neconvingător în opinia noastră, deși a primit decizia unanimă a juriului. În turul următor a pierdut în fața israelianului Mark Melster, nici acesta din urmă necalificându-se în semifinală. Simion ar putea invoca faptul că a fost învins de cel care a devenit campion al categoriei, dar aceasta nu poate fi decât o mângâiere bună pentru momentul când răsfoiești albumul aflându-te la mult timp după încheierea carierei sportive. În competiția de la Ploiești, Simion nu a arătat a fi cu mult peste nivelul unui boxer mediocru.
Au fost și doi băieți care au ieșit din primul tur: Edwin Petrea (50 kg.) și Bencze Szöcs (46 kg.). Dacă deja am vorbit la momentul meciului despre ploieșteanul nostru, Petrea, între timp devenit vicecampion mondial la kempo!, despre Szöcs nu putem spune decât că a făcut o repriză bună, fiind aproape egal cu oponentul său, scoțianul Aaron Sarwar, pierdut și acesta pe drumul către medalii.
Nu putem uita să menționăm că, spre deosebire de ultimele patru ediții ale competiției, reprezentanții României au fost în creștere nu numai ca număr de medalii – rezultatele din acest an reprezintă un record – ci și sub aspectul pregătirii tehnice, ceea ce ni se pare cel mai important lucru.