Cazul celor doi tineri uciși într-un accident rutier de un șofer în vârstă de 19 ani, aflat drogat la volan, a readus în atenția opiniei publice necesitatea schimbărilor legislative realizate deja sau a celor de care ar mai fi nevoie pentru înăsprirea pedepselor în asemenea situații.
În prezent, prin ”Legea Anastasia”, inițiată de către senatorul social-democrat Robert Cazanciuc, nu mai există varianta suspendării executării pedepsei în cazul persoanelor condamnate la închisoare după ce au urcat la volan sub influența drogurilor sau a alcoolului ori fără permis de conducere și, ulterior, au omorât oameni pe drumurile publice. Deputatul PSD Prahova Bogdan Toader a reacționat la tragedia petrecută în localitatea 2 Mai: ”Locul celor drogați, băuți sau fără permis, care omoară oameni în accidente rutiere, este în spatele gratiilor! Cazul șoferului drogat care a ucis doi tineri, într-un accident rutier produs pe raza localității 2 Mai, arată cât de necesară era adoptarea Legii Anastasia, un proiect inițiat de colegul nostru social-democrat Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției!
Intrarea în vigoare a legii și aplicarea acesteia par să nu fie, însă, un impediment pentru iresponsabilii care continuă să urce la volan după ce au consumat substanțe psihoactive, alcool sau a inconștienților care, deși nu dețin permis de conducere, pleacă pe drumuri cu autoturismele și devin adevărate pericole publice! Justiția trebuie să aplice pedepse exemplare pentru asemenea specimene! Numai astfel vor fi descurajate personajele pentru care sunt mai importante drogurile, alcoolul și teribilismul decât viețile celorlalți participanți la traficul rutier!”, a transmis deputatul social democrat de Prahova, pe pagina sa oficială de Facebook.