Oamenii legii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul de Combatere a Furturilor din Locuință au depistat și reținut o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de proxenetism.
Concret, după cum se menţionează într-o informare a IPJ Prahova, „în perioada mai-iulie 2023, persoana bănuită, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din județul Dâmbovița, ar fi determinat o tânără în vârstă de 21 de ani, din comuna Drăgănești, să practice prostituția în județul Dâmbovița, i-ar fi înlesnit activitatea și chiar ar fi constrâns-o să o continue.
În vederea administrării probatoriului, la domiciliul bănuitului a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, ulterior acesta fiind condus la sediul unității de poliție în vederea audierii”.
În baza probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.