Luiza Rădulescu Pintilie
A spus foarte înţelept cineva că noi, oamenii, trăim prin artă și arta trăiește, la rândul său, prin oameni. De aceea depinde doar de fiecare dintre noi cum se raportează la ceea ce întreba și răspundea marele actor și director de teatru Toma Caragiu: ,,Credeţi că se poate trăi fără artă și cultură? Da! Dar nu merită…”. Iar alegerile ne aparţin.
• În cadrul natural de poveste ce înconjoară cel mai frumos conac de secol XIX din Ţara Românească – Conacul Bellu din Urlaţi – a fost înregistrată recent o ediție de colecție a emisiunii de folclor “Drumul conacelor”, realizată de prof.dr.Maria Tânase Marin- cunoscută și apreciată interpretă din Prahova a muzicii populare românești, profesoară și mentor pentru multe generații de viitori artiști. Între interpreții de valoare care au evoluat s-a regăsit și interpreta Adela Dumitru, originară chiar din Urlați și la rândul său profesoară de canto și folclor, inițiatoare și coordonatoare a grupului “ Mândrele de la Ploiești”.
A fost de asemenea prezent grupul vocal-folcloric “Mugurelul” din Drajna, iar interpreta Ana-Maria Pătrășcioiu, tot din Prahova, a cântat și a prezentat frumoasa incursiune în lumea cântecului și a tradițiilor românești, onorate deopotrivă de prezența artistului Constantin Lătărețu și a tarafului său, precum și de Viorica Chiurciu, Mariana Mușa Trascău, Adriana Elena Deaconu, Alisa Toma, Roxana Bucur, Georgiana Adriana Crăciun și grupul vocal-folcloric «Rapsozii Oltului de Jos”.
• Cântăreaţa de muzică folk Zoia Alecu va sărbători cei 50 de ani petrecuţi pe scenă prin trei concerte aniversare, unul dintre acestea urmând să aibă loc la Ploieşti, unde va fi găzduit, pe 20 octombrie a.c., de Filamonica “Paul Constantinescu”. Cu acest prilej, artista va lansa şi un dublu album de colecţie, intitulat “The Best of the best of”, care cuprinde un prim CD cu cele mai bune piese din cele patru albume de autor ce îi poartă semnătura artistică şi un al doilea CD, un adevărat album de colecţie, cu melodii compuse la începutul carierei, în anii 1973-1974, ce au fost înregistrate în studiourile Radio România și se mai găsesc doar în arhiva radioului public.
Zoia Alecu a urcat prima dată pe o scenă la vârsta de 12 ani, lansându-se oficial în 1973.
În 1974 a debutat în cadrul Cenaclului Flacăra. Textele și liniile melodice ale cântecelor cu care a încântat, de-a lungul timpului, publicul îi aparțin.