Ieri a început Programul privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local, persoanele fizice putându-se înscrie pentru a primi 3.000 de lei în schimbul casării unui autovehicul vechi şi poluant. Bugetul programului este de 240 de milioane de lei, Ministrul Mediului Mircea Fechet a anunţat că 100.000 de români sunt potenţiali beneficiari, potrivit Hotnews.
”Proprietarii de maşini vor primi 3.000 lei în schimbul casării unui autovehicul vechi şi poluant. Din suma de 3.000 lei, 2.400 lei sunt alocaţi din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuţi din bugetul local”, a subliniat ministrul Mediului Mircea Fechet.
Ministrul a mai specificat că aproximativ 500 de primării sunt înscrise în programul Rabla Local şi că fiecare român care va aplica la program va primi 3.000 de lei în schimbul casării autovehiculului vechi.
„Lista celor aproximativ 500 de unităţi administrativ-teritoriale se află deja pe site-ul Agenţiei pentru Fondul de Mediu. Cetăţenii ar trebui, înainte de a încerca să aplice şi înainte de a se înscrie, să se asigure că unitatea administrativ-teritorială unde îşi au domiciliul este eligibilă în program. Totodată, îmi manifest speranţa, după ce vom constata cu toţii că acest program va fi unul de succes, aşa cum e şi Rabla Clasic, cum e şi Rabla Plus şi restul primăriilor, pentru că în România avem peste 3.000 de UAT-uri, deci mai sunt încă 2.500 care în viitor ar putea să beneficieze de prevederile programului”, a declarat Mircea Fechet.
Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de către AFM, până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei localităţi validate în program.