Fiecare femeie are cel puțin o rochie în care strălucește și răpește toate privirile, indiferent de locul în care pășește, fie că e la birou, la o petrecere sau în club. Rochiile purtate de către femei au acest efect magic de a atrage atenția și de a le avantaja într-un mod în care doar ele o pot face.

Inițial, rochiile au fost concepute pentru bărbați, ca și pantofii cu toc, iar exemple includ împărații și senatorii romani, care purtau variante mai scurte de rochii, cu mândrie și eleganță, în timp ce conduceau imperii vaste. Însă, adevărul este că o făceau cu stil și că le plăcea puțin. Aia era moda.

În urmă cu câteva sute de ani, conceptul sau măcar ideea de modă era departe de ceea ce cunoaștem astăzi. Trendurile nu prea existau pentru că aproape toți oamenii se îmbrăcau la fel. Cu toate astea, în secolul al 18-lea, Maria Antoaneta a Franței a revoluționat modul în care femeile vedeau moda și stilul personal, alegând să adopte o ținută mai lejereă, ba chair puțin neobișnuită pe atunci, a renunțat la corset și a pus pe ea o rochie. Și acesta a fost doar startul, de atunci rochiile au tot evoluat și au ajuns să devină un simbol al feminității.

Această piesă vestimentară de bază, atât de simplă și în același timp atât de versatilă, a rezistat testului timpului. Așa că, dacă voiai să îți cumperi o rochie sau aveai un eveniment special la care trebuia să strălucești, îți recomandăm să citești articolul.

Cum au ajuns rochiile la forma din prezent?

Cum am spus și mai sus, Maria Antoaneta a dat doar stratul acestei mode, iar încet și sigur, femeile au început să îmbrace și ele rochii care mai de care. Totuși, pe vremea Mariei Antoaneta, rochiile nu aveau decolteu sau spatele gol. Totuși, nu prea erau cluburi sau taverne disco în care să ieși noaptea din cetate și să te distrezi până în zori. Și cu timpul, rochiile au reușit să ajungă la forma pe care o cunoaștem noi astăzi. Adică piese versatile și potrivite pentru aproape orice ocazie.

Cum să îți alegi rochia potrivită?

Știm că timpul este cel mai mare dușman al nostru, iar când vine vorba de alesul rochiei, atunci chiar intri în criză de timp. Dacă ai de ajuns la un eveniment important sau doar voiai să te îmbraci elegant într-o zi de birou și stai în fața dulapului, după ce ai probat nenumărate rochii, uite cum să le alegi.

Mărimea este foarte importantă și nu ar trebui să alegi una nici prea strâmtă, dar nici prea largă. Atât stilul, cât și scopul pentru care îmbraci rochia sunt importante. Dacă vrei niște rochii mai simple, dar totuși care să fie elegante, poți apela la rochii elegante mai ieftine. Nu vor fi atât de extravagante, dar tot te vor face să strălucești.

Rochiile de seară și cât de speciale sunt

Dacă mai sus ți-am dat câteva sfaturi legate de cum să îți alegi rochia potrivită, hai să luăm un exemplu concret. Rochiile de seară care strigă rafinament din orice unghi. Nu poți să pui doar rochia pe tine și atât. Trebuie să mai plusezi cu ceva. Și ce poate merge mai bine, dacă nu chiar accesoriile.

Atunci când alegi accesoriile pentru o rochie de seară, ia în considerare materialul și culoarea acesteia. De exemplu, o curea delicată și elegantă, purtată la nivelul taliei, îți poate pune silueta în valoare. Astfel, vei atrage cu siguranță privirile tuturor.

Pe lângă o curea bine aleasă, cerceii fini și inelul sunt bijuteriile perfecte pentru a completa ținuta. Aceste accesorii discrete pot adăuga o notă subtilă de strălucire, fără să distragă atenția de la rochie sau de la tine. Doar că, alegerea accesoriilor potrivite te ajută să-ți exprimi personalitatea și stilul.

Pentru cea mai specială zi ai nevoie de cea mai specială rochie

Te-ai prins despre ce rochie vorbim? Exact, despre rochia de mireasă, care este cea mai specială rochie pe care să o poarte o femeie. Ai câte o rochie pentru fiecare ocazie. Dar ce ocazie se compară cu nunta? Așa că, deși nunta este peste abia un an sau chiar doi, nu ar trebui să pierzi timpul, ci să începi căutările pentru rochia de mireasă. Te avertizăm, o să fie greu să cauți prin marea de rochii de mireasă, mai ales că o faci asta singură.

Pe lângă alegerea florilor de la mese, a meniului sau a locației, mai trebuie să te preocupi și de rochia de mireasă. Rochiile de mireasă trebuie să fie speciale, dar pentru tine. Indiferent de tipul rochiei de mireasă pe care îl alegi, important este să o alegi pe cea în care te simți cel mai bine. Poți să fii prințesa pe care o vedeai la televizor când erai mică sau orice. Fie cu o rochie cât tot ringul de dans, fie cu o rochie de mireasă simplă.

(P)