Nicoleta Dumitrescu
Prezența fostului președinte Emil Constantinescu la Sibiu, în cadrul unei conferințe incluse în programul oficial al Festivalului Internaţional de Teatru, i-a oferit acestuia, printre altele, prilejul să spună și ceea ce-i lipsește României în vremurile de astăzi, aluzia fiind făcută, evident, la adresa politicienilor. ”O gândire strategică, nu una populistă”, a punctat fostul șef de stat, ajuns acum la 85 de ani, care nu a ezitat să adauge, printre altele, că în România totul este distrus prin bășcălie, punctând că dacă se dorește să se distrugă ceva nu este nevoie de argumente și de cercetare pentru că se folosește, cum spuneam, bășcălia.
Și a insistat pe termenul bășcălie și atunci când a fost rugat să răspundă dacă au existat cei 15.000 de specialişti promişi în campania electorală din 1997. ”La un moment dat, dacă vrei să distrugi ceva, nu ai nevoie de argumente, nu ai nevoie de cercetări, foloseşti o băşcălie. Pentru că eram preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România şi cunoşteam foarte bine toată elita românească, am făcut un studiu despre câți specialiști ar fi nevoie pentru schimbarea administraţiei. Aşa s-a ajuns la 15.000. Aceşti specialişti au existat. Nu era un guvern de 15.000, dar dacă a zis cineva «ha-ha-ha», s-a terminat. A ajuns ceva de râs. Eu am format un guvern academic”, a declarat Emil Constantinescu.
Ce triste adevăruri rostite de un fost președinte, în contextul în care, după cum s-a văzut, partidele, în ideea de a avea cât mai multe voturi de la electorat, bat moneda mai mult pe populism, nu pe gândirea strategică, în bășcălie fluturând, o dată la patru ani, și celebrele liste cu specialiști, care mai de care! Adevărul este că, din lipsă de noi idei, politicienii nu fac altceva decât să mai șteargă de praf vechile propuneri rătăcite prin sertarele de la sediile de partid, același principiu, al reciclării, fiind adoptat și în cazul oamenilor care sunt considerați buni la toate! Altfel nu se explică cum, de la un mandat la altul, chit că se mută dintr-o barcă politică în alta, unele personaje sunt considerate de către liderii politici ”omul potrivit la locul potrivit”, deși li se cunoașteau foarte bine vulnerabilitățile.
De altfel, așa cum s-a și văzut, vulnerabilitățile au reprezentat principala piedică pentru care normalitații și realității le-au fost create alte imagini, atât de deformate încât s-a ajuns ca politicienii să trăiască într-o lume a lor, unde totul este frumos și bine, în totală contradicție cu lumea adevărată, aceea în care își duce traiul poporul de rând, culmea, atât de invocat în discursul partidelor, mai ales al acelora de la putere! Respectul de sine a dispărut, cea mai importantă fiind bătălia gen ”care pe care”, cel care face bășcălie și are gura mai mare considerându-se a fi mai special în comparație cu ceilalți, că ar avea mai multe drepturi, și care, în caz de potențial eșec, să poată să cadă, evident, tot în picioare! Își construiesc statui unii altora, pe valori insignifiante, explicația fiind că apropierea dintre ei se bazează tot pe vulnerabilități, de care se agață, în disperare, ca de niște sfori. În fapt, vulnerabilitatea este principala piedică pentru care, în continuare, în România sunt două lumi, paralele, în cea a politicienilor senzația fiind că, datorită lor, curg râuri de lapte și miere, ca și când izvoarele ar fi în curțile partidelor lor!
