Nicolae Dumitrescu – Mihaela Radu
Chiar dacă nu definitiv, fiii rătăcitori se mai întorc uneori acasă. Fie și prin gesturi simbolice, mai mult sau mai puțin circumstanțiale.
Plecarea din Ploiești, în 1997, a poetului Corneliu Șerban, a fost, aparent, intempestivă, dar ulterior motivată, credibil, de factori conjuncturali – pensionarea sa anticipată și apropierea de familie, în fapt de fiica sa, căsătorită cu un etnic german. A renunțat, așadar, brusc, la un apartament bun, în centrul orașului Ploiești, pentru un altul, din zona centrală a țării, la Sibiu, acolo unde nu cunoștea pe nimeni. Deși nu este un tip sociabil, s-a acomodat din mers și a devenit relativ repede un cetățean al acestui oraș, puternic marcat de o civilizație vizibil influențată de populația autohtonă, preponderent germanică (săsească). Faptul că a fost desemnat de către comunitatea europeană ca oraș cultural a reprezentat, pe atunci, un avantaj al dezvoltării sale într-un ritm accentuat.
Sibiul adoptiv avea/are și azi, în afara unei salbe de instituții culturale de vechime, și o reţea de mijloace de transport la îndemână, care-l puteau lega ușor și simplu de Germania. Astfel drumul său spre Europa era deschis, dar și spre noua reședință a fiicei sale, arhitect Anca Sturm.
Revenirile sale la Ploiești, în intervalul scurs de la momentul schimbării domiciliului, au fost generate, în principal, de apariția unor cărți, ca și de sărbătorile de absolvență la care era invitată, în principal soția sa, Elisabeta (Zizi), fostă Dinu (devenită Șerban după căsătorie), care făcuse Liceul Pedagogic din Ploiești, fiind calificată ca învățătoare, una dintre cele mai apreciate cadre didactice de profil din județul Prahova.
Putem spune că și azi revenirea poetului Corneliu Șerban, în orașul afirmării sale, a fost înlesnită din nou de editarea, de data aceasta, a două cărți – „Ce-ai făcut cu viața ta?” și „Catrene”, ambele sub egida Editurii Prahova. El s-a gândit, probabil, sau i s-a reamintit ori sugerat că s-au adunat aproape șapte decenii de la momentul debutului său în coloanele ziarului „Flamura Prahovei”. De altfel, o recunoaște deschis, în numărul festiv al ziarului din 28 aprilie 1973. Cu acel prilej, se marca atunci un sfert de veac de la apariția, sub această titulatură, a ziarului local, de mare tiraj. „Crescut în redacție” își intitulează el confesiunea, rememorând astfel și anii scurși de la debutul său, ce pot fi considerați ca ucenicie jurnalistică. Trecerea lui efectivă ca ziarist, în redacția acestui cotidian de provincie, se produce din februarie 1966. (După absolvirea facultății și finalizarea practicii profesorale, la o școală din județul Teleorman – Uda Paciurea, din care pornise și marele scriitor Marin Preda. Dacă nu punem la socoteală și o perioadă de circa 5 ani în care a lucrat ca metodist la Casa regională a creației populare.)
Ca gazetar, are parte de un parcurs tumultos, pe atunci presa fiind chemată să fie în primele rânduri ale angajării. Face reportaje, anchete sociale, cronici literare, plastice, teatrale și sportive, scrie editoriale și tablete, are rubrici permanente, cu generice incitante, precum „Cuvintele inimii” și „Ecou din tribună”, fiind cele mai cunoscute și apreciate. A fost o vreme când ziarul era cumpărat de către cititori pentru materialele semnate de Corneliu Șerban. Ca gazetar s-a devotat cu tot sufletul, reușind să atragă atenția. (Va urma)
