Ieri dimineață, în jurul orei 8.30, polițiștii rutieri au fost sesizați prin apel «112» că pe DN1, în afara localității Brazi, a avut loc un accident în care au fost implicate două autobasculante.„Din primele verificări – spun reprezentanții IPJ Prahova – a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, la un moment dat a rămas în pană, pe banda nr.1 a sensului de mers Brașov către București, moment în care un alt conducător de ansamblu de vehicule a intrat în coliziune cu cel oprit.
Conducătorul de 35 de ani se afla coborât în spatele vehicului său, fiind prins între cele două autobasculante și decedând.
Celălalt conducător auto a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”.
În legătură cu tragicul eveniment, reprezentanții ISU Prahova au precizat că la fața locului au fost concentrate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, o ambulanță de terapie intensivă mobilă (TIM) și o autospecială de primă intervenție și comandă.
„Din nefericire, a fost declarat decesul unei persoane de sex masculin, care se afla în afara uneia dintre autobasculante”, au confirmat și reprezentanții ISU Prahova tragicul deces al bărbatului în vârstă de numai 35 de ani.
(Foto: ISU Prahova)