F.T.

Aflaţi într-un control de rutină pe Bulevardul Bucureşti, agenţii rutiei din cadrul IPJ Prahova au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, însă conducătorul acestuia și-a continuat deplasarea.
Pe mai departe, scrie IPJ Prahova, într-un comunicat, ce s-a întâmplat: „Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, fiind oprit în apropierea localității Tătărani. Persoana aflată la volan a fost identificată ca fiind un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Ploiești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că acesta figurează cu dreptul de conducere suspendat. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat o valoare pozitivă la substanța canabis, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice. În baza probatoriului administrat, față de tânărul de 22 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore (…). În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce a fost suspendată și conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.