Cancerul de piele este una dintre cele mai grave afecțiuni dermatologice. Unele persoane prezintă un risc mai mare de îmbolnăvire prin cancer de piele decât altele, însă oricine îl poate contracta. Una dintre cauzele apariției cancerului de piele fiind supraexpunerea la lumina ultravioletă, fie că este naturală, fie că este artificială, o protecție corespunzătoare împotriva razelor solare sau evitarea frecventării saloanelor de bronzare sunt cele mai simple metode de prevenție, potrivit unui amplu documentar prezentat de Hotnews.
„Cancerul de piele în România are o frecvență în continuă creștere. Și aici ne referim la diverse forme de cancer de piele, epiteliomul bazocelular fiind cea mai frecvent întâlnită. Acesta apare, din nefericire, la vârste din ce în ce mai mici. Dacă acum 20 de ani aveam această formă de cancer doar la persoane de peste 60 de ani, la ora actuală avem și tineri de 30-40 de ani care sunt afectați. Deși epiteliomul bazocelular nu dă metastaze și, ca atare, nu afectează prognosticul de viață, în forme neglijate, dă complicații estetice mari și poate fi invalidant”, a precizat pentru Smartliving.ro conf. univ. dr. Daniel Boda, medic primar dermatovenerolog.
În majoritatea lor, specialiștii recomandă autoexaminarea periodică a pielii, respectiv a alunițelor, pentru a sesiza orice posibilă modificare. Și asta pentru că unul dintre cele mai evidente semne de cancer al pielii este o aluniță cu aspect anormal. Metoda de autoexaminare se poate realiza prin regula ABCDE, care ajută la diferențierea dintre alunițele inofensive și cele care indică melanomul – cea mai severă formă a cancerului de piele – pe baza unor criterii:
•A (asimetrie): jumătățile unei alunițe nu sunt identice ca formă;
•B (borduri neregulate): marginile aluniței sunt neregulate;
•C (culoare neomogenă): culoarea nu este uniformă, fiind prezente mai multe nuanțe;
•D (diametru): alunița este mai mare de 6 mm;
•E (evoluție): se constată modificări de culoare și/sau dimensiune.
Totuși, deși regula ABCDE este cea mai cunoscută și recomandată metodă de identificare a alunițelor potențial cancerigene, semnele asupra cărora se atrage atenția nu sunt singurele semne de avertizare. Cele trei tipuri majore de cancer de piele (carcinoam bazocelular, carcinom spinocelular cu celule scuamoase și melanom) au adesea un aspect diferit. Mai mult, există și unele tipuri rare de cancer de piele care ar putea fi confundate cu alte afecțiuni ale pielii.
Iată care sunt semnele mai puțin știute, care trebuie să reprezinte semnale de alarmă:
*O umflătură transparentă sau de culoarea pielii. Multe persoane ar putea fi tentate să creadă că este o mușcătură de insectă, când în realitate ar putea fi un cancer de piele bazocelular sau scuamos, într-un stadiu incipient. Respectiva umflătură este posibil să nu prezinte niciun simptom, să nu doară și nici să nu sângereze. De asemenea, prezența unei astfel de umflături, tare la pipăit, pe pleoapă, poate fi semnul unei forme rare de cancer numit carcinom de glandă sebacee, iar un nodul ferm sub piele (de obicei pe cap, gât sau trunchi) poate fi un carcinom cu celule Merkel, o altă formă rară de cancer.
Atenție! Nu orice excrescență epidermică este un cancer de piele, acesta fiind motivul pentru care este indicată adresarea la un dermatolog, care, în baza unui examen clinic și a investigațiilor, poate să stabilească un diagnostic de certitudine! O umflătură transparentă sau de culoarea pielii poate fi și de natură benignă, respectiv o dermatoză papuloasă, keratosis pilaris sau un neg.
În privința carcinomului cu celule Merkel, un studiu randomizat de fază II urmărește să identifice cât de bine funcționează terapia cu anticorpi monoclonali cu sau fără radioterapie stereotactică corporală în tratarea pacienților la care acest tip de cancer s-a răspândit în alte părți ale corpului. Radioterapia stereotactică corporală este o radioterapie specializată care trimite raze X direct la tumoră folosind doze mai mici pe parcursul mai multor zile și poate provoca mai puține daune țesutului normal. Există speranța că administrarea pembrolizumabului cu radioterapie stereotactică corporală poate funcționa mai bine în tratarea pacienților cu cancer cu celule Merkel.
*Un petic de piele solzoasă. Este ușor de ignorat un pic de piele solzoasă sau bănuit a fi o eczemă, o dermatită seboreică, un psoriazis sau pur și simplu uscăciunea pielii. Dar dacă, în ciuda unui aport hidric corespunzător și a folosirii unor creme, uscăciunea nu dispare ci crește lent, atunci poate fi vorba despre un semn de carcinom bazocelular sau scuamos.
*O leziune care supurează, formează cruste și nu se vindecă. Orice leziune a pielii care sângerează, supurează sau formează cruste trebuie adresată medicului specialist pentru că poate fi un carcinom bazolecular. (Însă poate la fel de bine să fie o eczemă, impentigo sau o infecție cu Staphylococcus aureus). Potrivit unui studiu din 2019 al cercetătorilor din cadrul Departamentului de dermatovenerologie al Centrului Clinic Universitar din Sarajevo, mai mult de 80% dintre toate carcinoamele bazocelulare studiate erau localizate pe zonele de piele expuse la soare. Raportul bărbați/femei a fost de 1:0,92. Carcinomul bazocelular nodular a fost cel mai frecvent tip (59,2%), urmat de tipul superficial (16,1%), pigmentat (15,2%) și morfocelular (9,5%). Tipurile nodular și pigmentat au fost localizate predominant la nivelul capului și gâtului, în timp ce trunchiul a fost cea mai frecventă localizare pentru tipul superficial. Tumora este frecvent întâlnită împrenă cu leziunile cutanate legate de expunerea cronică la soare. Pe perioada studiului, 41 de cazuri au prezentat recidivă a cancerului, rata generală de recidivă fiind de 9,7%. Nu au existat, insa, cazuri cu metastaze sau cu evoluție fatală.
Factorii legați de apariția carcinomului bazocelular au fost vârsta înaintată și expunerea la razele ultraviolete atât în formă recreativă, cât și în formă profesională.
Prevenirea acestui tip de cancer de piele se bazează pe cunoașterea factorilor de risc, diagnosticarea și tratamentul precoce, în special la persoanele sensibile.
*Leziuni roșii sau purpurii . Carcinomul cu celule Merkel este nedureros și adesea confundat cu alte leziuni comune ale pielii. Se dezvoltă cel mai adesea pe cap sau pe gât, locuri care de-a lungul anilor au fost expuse la soare, și are ca și simptome apariția unor noduli de culoare albastră, roșie sau purpurie, care cresc rapid pe parcursul câtorva săptămâni sau luni. Un alt cancer rar este sarcomul Kaposi, care poate să atragă atenția prin pete roșii, purpurii sau maro apărute pe piele sau pe membranele mucoase, cum ar fi interiorul gurii. Sarcomul Kaposi apare, de obicei, doar la persoanele cu un sistem imunitar slab, inclusiv la cele pozitive la virusul imunodeficienței umane (HIV).
*Orice umflătură care nu dispare . Uneori, alte simptome ale cancerului de piele nu sunt atât de evidente, dar un semn important este faptul că o umflătură apărută pe piele nu mai dispare. Orice inflamație sau mușcătură de insectă s-ar ameliora, s-ar aplatiza și ar dispărea, treptat, în câteva săptămâni, pe când în cancerul de piele aceasta persistă și în cele din urmă boala devine simptomatică.