V.S.

Șapte blocuri din orașul Breaza vor fi reabilitate energetic cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență. La mijlocul lunii iulie, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de renovare energetică a blocurilor de locuințe din zona pieței orașului (blocurile N4, N5, N8, N9, N10, N11, N12).
Proiectul, în valoare de peste 1.350.000 de euro fără TVA, este finanțat în cadrul PNRR și vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a blocurilor de locuințe, prin proiect urmărindu-se reducerea cu peste 30% a consumurilor de energie.
Conform contractului, termenul pentru finalizarea proiectului tehnic este de 60 de zile, ceea ce înseamnă că în luna septembrie a acestui an vor demara lucrările de renovare energetică a acestor blocuri de locuințe.
Acest proiect a fost depus la finanțare în data de 01.09.2022, fiind primul proiect depus la finanțare prin fonduri europene în cadrul primei axe de finanțare deschisă în actualul exercițiu financiar (PNRR C5).
Lucrările de renovare energetică a blocurilor vor echivala cu creșterea gradului de confort al locatarilor, îmbunătățirea estetică a orașului și, cel mai important, reducerea costurilor facturilor la energie într-o perioadă în care prețul energiei reprezintă o problemă de bază a societății.
«În proiecte similare sunt incluse și celelalte blocuri de locuințe din Breaza, proiecte care se află în diferite stadii de implementare. Reiterăm faptul că implementarea proiectelor presupune parcurgerea mai multor etape legale obligatorii, etape care necesită timp, însă, acest proiect reprezintă dovada faptului că Breaza atrage fonduri europene pentru investiții și dezvoltarea orașului nostru a început. La acest moment, Breaza are foarte multe proiecte de investiții aprobate la finanțare, proiecte aflate în stadii avansate de implementare, urmând ca lucrările de execuție să fie demarate», precizează reprezentanții Primăriei Breaza.