• Au fost aplicate zeci de sancţiuni contravenţionale
Băicoi, Plopeni și Slănic au fost orașele vizate de către agenții rutieri prahoveni, aceștia desfășurând sâmbătă, în intervalul orar 7.30-22.00, acțiuni în care au fost angrenați și lucrători de la Ordine Publică, Investigații Criminale, Investigare a Criminalității Economice, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Protecția Animalelor, precum și jandarmi din cadrul IJJ Prahova.
„Au fost legitimate aproximativ 225 de persoane, 150 de autovehicule au fost verificate și 9 societăți comerciale au fost controlate.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, 25 dintre acestea la regimul rutier, iar 3 conform Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 9.100 de lei”- Comunicat IPJ Prahova.