N.Dumitrescu

Județul Prahova are în premieră, un tezaur uman viu! Concret, în conformitate cu prevederile legislației privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, precum şi cu cele ale Regulamentului de acordare a titlului de Tezaur Uman Viu, Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate al Ministerului Culturii, a hotărât, la sfârșitul lunii iunie a.c., acordarea titlului onorific menționat pentru 12 persoane purtătoare, creatoare și păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial, una dintre ele fiind din Prahova. Este vorba despre Țeavă Moise, căruia i-a fost acordat titlul de Tezaur Uman Viu pentru domeniul spiritualitate, acesta fiind cântăreț neprofesionist de muzică instrumentală la caval, fluier și cimpoi, informația fiind făcută de către Centrul Județean de Cultură Prahova, instituția care a avut un rol important în această reușită atât prin propunerea oficială de acordare a titlului, cât și prin raportul întocmit de către un specialist din cadrul instituției. Specialistul menționat este Anișoara Ștefănucă, referent în cadrul Serviciului Cercetare, Îndrumare și Valorificare a Patrimoniului Cultural, de la care am aflat că titlul de Tezaur Uman Viu obținut de către Moise Țeavă este primul de acest gen obținut în Prahova de la inițierea acestui program la nivel național, acum nouă ani. ”Este primul titlu de Tezaur Uman Viu acordat în Prahova. Moise Țeavă, din comuna Starchiojd, nenea Moisică, așa cum îl știm cu toții, este născut în anul 1953 și este recunoscut ca unul dintre cei mai valoroși interpreți nativi, fără studii de specialitate, de muzică tradițională instrumentală din județul Prahova, fiind bun cunoscător al instrumentelor de suflat, de la străvechiul cimpoi, la fluier și caval, apreciat pentru autenticitatea repertoriului și măiestria interpretării. Măiestria interpretativă și demonstrarea unei bune cunoașteri a repertoriului autentic au făcut posibilă recunoașterea sa, în cadrul comunității, ca valoros purtător de patrimoniu. În acest sens, încă din perioada copilăriei a fost solicitat de către cadrele didactice și de animatorii culturali din localitate, și nu numai, pentru a cânta la fluier, asigurând astfel piesele instrumentale pentru jocurile tradiționale specifice localității. De asemenea, până în prezent, a participat la numeroase festivaluri, concursuri, evenimente culturale, desfășurate atât în cadrul comunității, cât și la nivel județean și național, valorificând și promovând tradiția specifică zonei în care s-a născut”, ne-a declarat Anișoara Ștefănucă.
Programul Tezaur Uman Viu a pornit ca o inițiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Acesta vizează creșterea gradului de recunoaștere și vizibilitate a păstrătorilor și transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte, al specialiștilor și al publicului larg, dorind identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepțional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia. Ministerul Culturii a anunțat lansarea celei de-a noua sesiuni de depunere a dosarelor de candidatură pentru obţinerea acestui titlul la 1 februarie 2023. Verificarea integralității și eligibilității dosarelor de candidatură s-a făcut în intervalul 17 – 31 martie 2023, iar evaluarea dosarelor de candidatură, de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a avut loc în perioada 1 aprilie – 10 iunie a.c., rezultatul final fiind publicat de Ministerului Culturii în data de 30 iunie 2023. Titlul de Tezaur Uman Viu este titlul onorific ce poate fi conferit acelor persoane care sunt recunoscute de către comunitate drept păstrătoare, purtătoare, creatoare şi transmiţătoare de elemente ale unui domeniu al patrimoniului cultural imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate. Acest titlu este viager, personal şi netransmisibil şi se acordă de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Conform regulamentului, la momentul depunerii dosarului, candidatul trebuia să aibă o experiență de minimum 25 de ani în domeniu, cu precizarea că nu au putut candida persoane care au urmat o formă de învăţământ teoretic, vocaţional și tehnologic. Persoana candidată la acest titlu trebuia să îndeplinească, simultan, calităţile de purtător, păstrător, creator de patrimoniu cultural imaterial şi performer capabil să transmită modele culturale tradiţionale, să fie recunoscută atât de comunitatea locală, cât şi de comunitatea știinţifică, să facă dovada caracterului excepţional al performării în domeniul pentru care și-a depus candidatura și să aplice într-un singur domeniu.