Polițiștii din cadrul Biroului de Combate re a Infracțiunilor Contra Persoanelor și Patrimoniului au identificat o persoană bănuită de comiterea infracţiunii de furt calificat, faptă pentru care a fost deschis dosar penal.
«În fapt – spun reprezentanțíi IPJ Prahova într-un comunicat – la data de 13 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un tânăr că în urmă cu câteva zile i-ar fi fost sustras telefonul mobil în timp ce se afla pe o stradă, din zona de sud a municipiului Ploiești.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un tânăr în vârstă de 17 ani, din municipiul Ploiești.
Totodată, din cercetări a mai reieșit că același tânăr ar mai fi comis o faptă de furt calificat în data de 18 iunie.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat».
Acasă Administratia locala Ploieştean de numai 17 ani, cercetat pentru comiterea a două infracţiuni de...