Folosirea unor picături de ochi cu concentraţie mică de atropină este la fel de eficientă ca un placebo pentru încetinirea progresiei miopiei în rândul copiilor care au primit acest tratament timp de 2 ani, conform unui nou studiu finanţat de Institutul Naţional American pentru Ochi (National Eye Institute – NEI), a transmis Agenția Xinhua, preluată de Agerpres.
Identificarea unei abordări optime pentru prevenirea agravării miopiei este urgent necesară, ţinând cont de creşterea numărului de cazuri de miopie şi riscul de a trece spre miopie avansată, conform NEI.
Conform estimărilor, până în 2030 aproximativ 39 de milioane de americani vor avea miopie. Până în 2050 acest număr ar putea ajunge la 44 de milioane, iar la nivel global jumătate din populaţia lumii ar putea suferi de miopie.
Studiul a avut drept obiectiv identificarea unei modalităţi eficiente de a stopa această tendinţă în cadrul populaţiei generale, miopia putând fi la originea unor probleme oftalmologice grave în cursul vieţii.
În cadrul studiului, 187 de copii cu vârste între 5 şi 12 ani, cu miopie bilaterală uşoară până la moderată, au fost împărţiţi aleator în două grupuri, unul dintre grupuri primind picături cu atropină, iar celălalt picături fără atropină, pe care le-au folosit în fiecare noapte, înainte de culcare, timp de 2 ani.
La 6 luni după încetarea tratamentului nu au fost observate diferenţe semnificative între cele două grupuri.