N.D.

Potrivit Primăriei Ploiești, pasajul de trecere între strada Depoului și strada Mimiu- Podul de lemn, așa cum este cunoscut de către ploieșteni – beneficiază, în această perioadă, de reparații curente, incluse în perioada de garanție, care au început la sfârșitul săptămânii trecute.
”Primăria Ploiești a solicitat SC Europan Prod SA, executantul lucrărilor la acest pasaj, să remedieze toate probleme identificate la nivelul acestui obiectiv investițional. Având în vedere faptul că lucrările executate la podul respectiv sunt în termenul de garanție, costurile reparațiilor realizate în prezent vor fi suportate, integral, de către societatea amintită. Lucrările de reparații vor fi atent monitorizate de reprezentanții administrației publice ploieștene, iar circulația rutieră pe acest pasaj se va desfășura în condiții normale, în perioada executării acestor lucrări”, au anunțat reprezentanții autorității locale.
Reamintim că recepția acestui pod a avut loc în luna ianuarie 2021, după nenumărate prelungiri în ceea ce privește termenul de finalizare. În locul construcției vechi, care a și fost demolată, a fost construit un pod nou, din fier, care iese în evidență de la depărtare prin culoarea sa albastră. Are o lungime de 78 de metri, două benzi de circulație, trotuare pentru circulația pietonală și pistă de biciclete, pe ambele sensuri de mers. Demolarea podului vechi a început în decembrie 2018, având în vedere faptul că, în acelaşi an, pe data de 17 octombrie a fost semnat contractul cu firma care a avut ca sarcină atât demolarea construcției vechi, cât și realizarea noului pasaj, care ar fi trebuit să fie gata, inițial, în termen de 18 luni. De adăugat că accesul rutier pe „Podul de lemn” a fost interzis în anul 2010, iar construcţia a fost închisă complet, inclusiv pietonal, în decembrie 2012, din cauza riscului de prăbușire.